Sanitas Constanța

SANITAS Constanța cere sprijinul autorităților locale

Având în vedere situaţia de criză prin care trec cele două sisteme, sanitar şi de asistenţă socială şi mişcările revendicative pe care le face Sindicatul Sanitas, la întrunirea Consiliului Judeţean Sanitas Constanţa din data de 11.05.2016 au fost invitaţi domnul primar Decebal Făgădău şi dl. deputat Mircea-Titus Dobre.

Cu această ocazie au fost prezentate problemele cu care se confruntă salariaţi din cele două sisteme şi a fost solicitat sprijinul invitaţilor pentru a rezolva revendicările sindicale (rezolvarea inechităţilor salariale, deblocarea de posturi, o lege echitabilă a salarizării cu asigurarea unei cresteri a salariilor cu 25 % in anul 2016 ş.a.).

Invitaţii au recunoscut că aceste solicitări sunt mai mult decât întemeiate şi au promis sprijinul atât pe plan local cât si la nivel naţional. Cu această ocazie au fost abordate şi alte probleme de interes local cum ar fi:

            – suplimentarea locurilor rezervate pentru cadrele medicale din parcarea supraetajată de la  Policlica S.C.J.U.C-ţa.

            – acordarea de facilităţi pe mijloacele de transport în comun pentru lucrătorii din unităţile sanitare şi de asistenţă socială din Constanţa ş.a.

La această întâlnire au participat şi 20 membrii de sindicat de la Căminul de Batrâni Constanţa care au primit confirmarea că în noua unitate înfiinţată (Sistemul Public de Asisteţă Socială Constanţa) personalul preluat nu va fi disponibilizat şi nu vor avea diminuate salariile sau alte drepturi salariale.

S-a convenit, de comun acord, ca cel puţin trimestrial să aibă loc întâlniri pentru a monitoriza acordurile convenite.

#sanitasconstanta