Sanitas Constanța

C O M U N I C A T

Astăzi, 5 septembrie 2016, la ora 14.00, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Biroului Executiv al Federaţiei SANITAS şi Ministrul Sănătăţii, dl Vlad Voiculescu. Am prezentat dlui Ministru nemulţumirile acute ale colegilor noştri care nu au fost incluşi în O.U.G. nr 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 şi care au condus la tensiunile uriaşe din sistem de la sfârşitul săptămânii trecute.

Ministrul Voiculescu a preluat toate nemulţumirile noastre şi în încercarea de a le atenua, s-a declarat total de acord cu solicitările noastre, dar a reiterat constrângerile bugetare.

Reprezentanţii Federaţiei SANITAS l-au informat pe Ministrul Sănătăţii că membrii noştri de sindicat nu mai au răbdare şi nici nu consideră că ei sunt cei care trebuie să echilibreze bugetul în aşa măsură încât să poată elimina inechităţile salariale.

Am solicitat Ministrului Voiculescu să îşi facă absolut toate calculele necesare pentru ca în 15 septembrie a.c. să poată prezenta în faţa membrilor Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS, posibile soluţii viabile pentru rezolvarea inechităţilor create de O.U.G. nr. 20 şi nr. 43/2016.

În data de 15 septembrie 2016, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS va lua decizia de declanşare a procedurilor pregătitoare ale grevei generale, în funcţie de răspunsul Ministrului Sănătăţii şi implicit în funcţie de solicitările şi voinţa membrilor noştri de sindicat.

Până atunci, Federaţia SANITAS nu stă degeaba. Vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru modificarea O.U.G. nr. 20 şi O.U.G. nr 43/2016 în Parlament.

Biroul de presă al Federaţiei SANITAS din România