Sanitas Constanța

Reprezentanții CNSLR-Frăția au avut avut o întrevedere cu Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea

În cadrul discuțiilor de joi, 9 februarie, au fost prezentate, pe de o parte, prioritățile Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS), conform programului de guvernare, iar de cealaltă parte, au fost expuse problemele ridicate de confederația sindicală.

Președintele CNSLR-Frăția, Leonard Bărăscu, a reiterat sprijinul pe care îl oferă confederația pe care o conduce, în dezvoltarea unei culturi a dialogului social: „Ne bucură deschiderea dumneavoastră, domnule Ministru. Suntem adepții unui dialog constructiv și considerăm că doar așa putem apăra interesele economice, sociale și profesionale ale celor pe care îi reprezentăm.”

La rândul său, ministrul Gabriel Petrea a subliniat: „Intenția mea este de a trata cu maximă seriozitate toate demersurile actorilor sociali și de a facilita rezolvarea problemelor semnalate de dumneavoastră prin mecanismele dialogului. Doar alături și cu implicarea federațiilor sindicale vom avea politici publice care să se reflecte în progresul social”.

La întâlnirea cu Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social au participat din partea CNSLR-Frăția: Leonard Barăscu – președinte, Florin Bercea, prim-vicepreședinte, Iulian Pope – membru în Consiliul Național și Sorin Stan – secretar general. (sursa: site-ul MCPDS)