Sanitas Constanța

Cea mai defavorizată categorie profesională

Funcția de “asistent medical” este de departe categoria profesională cea mai defavorizată de prevederile acestei legi, salarizarea acestei categorii fiind stabilită fără a se ține cont de pregătirea profesională, de complexitatea și importanța activității desfășurate, de poziția acestei profesii în cadrul echipei medicale și de ierarhia față de celelalte categorii profesionale din sistem, deși, în textul proiectului de lege, se precizează că la baza elaborării acesteia s-a avut în vedere principiul ierarhizării în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate. Diferențele salariale dintre “asistentul medical” și restul categoriilor de personal sunt prea mari sau prea mici, fără să existe o logică care să justifice acest lucru. În acest sens exemplificăm:
–  raportul dintre salariul “medicului” și cel al “asistentului medical” a fost rupt, medicul având un salariu de 3 ori mai mare.
– diferența dintre salariul “asistentului medical” și cel al „infirmierei” este extrem de mic, de aproximativ 10 %‚ în condițiile în care diferența între „infirmiera”și „îngrijitoare” este de aproape 20 %, fără să se țină cont de nivelul de calificare („infirmiera” are curs de calificare de aproximativ 3 luni iar “asistentul medical” este absolvent de școala postliceală de trei ani sau licențiat cu studii superioare de patru ani).
– “asistentul medical” cu studii postliceale din unitățile clinice are același salariu cu „registratorul medical principal” care are studii medii – 3750 lei.
–  asistentul medical” cu studii postliceale din unitățile clinice are același salariu cu șoferul, casierul, magazinerul și arhivarul – 3750 lei
–  asistentul medical” principal cu studii postliceale din unitățile clinice are salariul 4738 lei, iar muncitorul calificat I are salariul de 4700 lei.
– „șeful de formație muncitori” are salariul mai mare decât al “asistentului medical” principal cu studii superioare din unitățile clinice (4475 lei față de 4345 lei).
Considerăm că este imperios necesară rediscutarea salarizării “asistentului medical” și reașezarea acestuia pe o poziție corespunzătoare cu nivelul pregătirii profesionale, complexitatea și importanța activității desfășurate și locul pe care îl deține în echipa medicală. Pentru aceasta solicităm instituirea unui raport corect de ierarhizare între funcții.
Pentru a arăta impactul negativ al proiectului de lege asupra acestei categorii profesionale, extrem de importantă în echipa medicală, vă trimitem un fragment dintr-un e-mail primit pe adresa noastră:„….Este nedrept ca medicului să i se dea de minim 3 ori mai mult și asistentului medical nici măcar dublarea promisă. Da, este normal ca medicul să primească un salariu onorabil comparativ cu cel acordat în Europa. Se uită însă care este munca unui medic acolo și care este aici. În tări ca Germania, sau Italia un medic executa obligatoriu mai multe manopere care in Romania le executa o simpla asistenta cu studii medii (ex: aplicare braunule, recoltare sange, montare catetere ). Stiu perfect despre ce vorbesc, am lucrat 3 ani in strainatate.  Aici, in tara, asistentelor medicale li se arunca in spinare foarte multe sarcini care trebuiesc facute de medici. V-as ruga sa aveti vreodata bunavointa de a analiza ce face un medic, sau o asistenta in Germania si ce face un medic si o asistenta aici in Romania. Se dorea in programul de guvernare o stopare a migratiei doctorilor dar si a asistentilor medicali. Mai mult ca sigur ca la salariile noi promise medicilor,  acestia vor dori sa se intoarca, in fond 3700 de euro e o suma considerabila, vorbesti in limba ta, ramai langa familia ta, iar munca repet este de 10 ori mai usoara decat in Occident atata timp cat nenorocitii de asistenti ti-o fac mai usoara. Nu vor stopa insa -va garantez -plecarea asistentilor medicali calificati care castiga in Occident peste 2200 de euro, sau in Elvetia 4000 de euro ( am lucrat si acolo pe aceasta suma). De ce sa aiba grija aici de doua etaje de pacienti, sa dea cu mopul pentru ca nu are infirmiera de noapte, sa tina spatele medicilor de garda care dorm bine mersi, cand pot face doar ingrijiri, fara responsabiliti deosebite, sau munci suplimentare. In Occident sarcinile sunt perfect stipulate in fisele de post, nici un medic nu ar indrazni sa lase unui asistent obligatiile sale riscandu-si astfel cariera. Nu exista stres pentru ca fiecare isi cunoaste bine  sarciniile de serviciu. In spitalele clinice din Occident unde asistentii cu facultate executa manopere de genul celor ce se fac uzual in Romania de orice debutanta, acestia castiga sume care intrec imaginatia la noi,  deci de ce ar dori sa ramana in tara? Au plecat pana acum aproape 30.000 de asistenti, va garantez ca in aceste conditii de salarizare vor continua sa plece in continuare fara regrete……”.
Având în vedere atitudinea reprezentanților Ministrului Muncii şi a parlamentarilor care au ignorat în totalitate amendamentele propuse de către Federația Sanitas, amendamente care propun eliminarea inechităților și îndreptarea unor greșeli ale legii, vom solicita Consiliului Naţional al Federației Sanitas întrunit joi 25 mai, un plan ferm de acţiuni sindicale.
Îi asigurăm pe salariaţii din sistemul sanitar şi sistemul de asistenţă socială că nu vom renunţa la luptă până când nu vom obține:
– o ierarhizare corectă a salariilor, pe verticală, în cadrul Familiei ocupaționale de funcții bugetare ”Sănătate și asistență socială”;
– cuprinderea tuturor categoriilor profesionale care lucrează în sănătate și asistență socială (inclusiv personalul TESA) în Anexa care reglementează salarizarea personalului din aceste domenii (Anexa II);
– includerea tuturor categoriilor profesionale din sănătate și asistență socială care au fost omise;
– eliminarea plafonului de 30% din actualul proiect al legii, nivel la care sporurile sunt imposibil de acordat;
– aplicarea integrală a creșterilor salariale începând cu 1 ianuarie 2018, pentru toți salariații din sănătate și asistență socială.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !

 BIROUL EXECUTIV AL SINDICATULUI SANITAS CONSTANȚA