Sanitas Constanța

Reprezentanții SANITAS s-au întâlnit cu Ministrul Dialogului Social și Consultării Publice

REPREZENTANȚII SANITAS S-AU ÎNTÂLNIT CU MINISTRUL DIALOGULUI SOCIAL ȘI CONSULTĂRII PUBLICE

Astăzi, 11 septembrie, în cadrul unei întâlniri de lucru, reprezentanții SANITAS au prezentat domnului Gabriel Petrea, ministrul Dialogului Social și Consultării Publice, principalele probleme legate de salarizarea angajaților din Sănătate și Asistență socială, pentru care Federația cere Guvernului soluții cât mai rapide și mai realiste.
Au fost discutate și argumentate dificultățile pe care le generează aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 și modificările pe care Federația SANITAS continuă să le solicite. Reprezentanții SANITAS au arătat încă odată că omisiunile și erorile Legii salarizării bugetare, în forma în care este ea adoptată în prezent, fac imposibilă construcția unui Regulament de sporuri echitabil pentru cei care lucrează în aceste domenii.
Totodată, discuțiile au vizat impasul în care se află negocierile CCM la nivel de sector de activitate și modificările susținute de SANITAS la Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Ministrul Dialogului Social a promis că va transmite premierului Mihai Tudose problemele semnalate de reprezentanții SANITAS privind dificultățile cu care se confruntă sistemul sanitar și de asistență socială. Totodată, ministrul Gabriel Petrea a reafirmat că sprijină inițiativa Federației de a prezenta aceste probleme, în cel mai scurt timp, în cadrul unei întâlniri cu primul-ministru.