Sanitas Constanța

Creșterile salariale din Asistență Socială

Până acum câțiva ani, Asistența Socială era cenușăreasa bugetarilor. Din anul 2015 în urma  presiunilor Federației SANITAS, salariile personalului din asistența socială au început să crească.

În anul 2015 au avut loc creșteri salariale:

În decembrie 2016 cea mai mare parte a salariilor au crescut prin aplicarea Legii 250/2016.

În urma apariției Legii 153 /2017 s-a reușit ca salariile personalului medical să fie identice cu salariile colegilor din sănătate pe grila din neclinic și de asemenea s-a reușit introducerea asistenței sociale în regulamentul de sporuri specific sănătății.

Solicităm în continuare guvernanților să aplice creșteri salariale la maximul grilei atât pentru colegii din asistență socială cât și pentru celălalt personal din sănătate care a fost omis. Considerăm aplicarea etapizată a acestor creșteri salariale o mare nedreptate ce se face colegilor din aceste două sisteme.
Prin aceste inechități create se dorește să fim dezbinați și slabi.

NU RENUNȚĂM LA SOLICITĂRILE NOASTRE ! ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !