Sanitas Constanța

DEMISIA NU POATE FI IMPUSĂ DE ANGAJATOR ȘI NICI DE ALTĂ PERSOANĂ

Decizia de a demisiona reprezintă actul unilateral de voinţă al salariatului şi nu poate fi „impusă” de angajator. Cu alte cuvinte, nici angajatorul și nici altă persoană nu are niciun temei legal în a influenţa decizia salariatului privind încetarea contractului de muncă prin demisie. Dacă angajatorul doreşte încetarea raporturilor de muncă cu salariatul, acesta are la dispoziţie varianta concedierii, cu respectarea însă a dispozițiilor prevăzute în Codul muncii:
Art. 61. – Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
Art. 62.  (2) În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 247-252.
Art. 63. – (1) Concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de prezentul cod.
Art. 248. – (1) Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:
a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;
c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
d) reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Art. 251. – (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Un sindicat adevărat este, fără exagerare, o forță iar Sindicatul SANITAS Constanța a demonstrat că are un cuvânt de spus în corectarea deciziilor care afectează drepturile și condițiile de muncă ale salariaților din unitățile sanitare și de asistență socială constănțene.
Apărăm drepturile legale ale membrilor noștri, în toate cazurile în care se constată că acestea au fost încălcate prin erori și abuzuri și oferim o susținere reală şi consultanţă juridică membrilor ce au ajuns într-o situație inadecvată cu angajatorul.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !
Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS Constanța