Sanitas Constanța

Oboseala și stresul afectează angajații din sănătate și asistență socială

Un coleg în vârstă de 29 de ani, brancardier la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Judetean de Urgență (SCJU) Constanța a suferit un accident vascular-cerebral, miercuri, după tura de noapte. Este al doilea cadru medical din Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului și al treilea salariat din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa care a făcut accident vascular-cerebral în ultimul an. Stresul, oboseala, volumul de muncă foarte mare ar putea fi cauzele care au generat accidentul vascular.

          Cunoaștem faptul că Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este a doua cea mai solicitată din ţară, după UPU din Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, pentru că aici vin și pacienți din județele limitrofe. Personalul de la urgență, insuficient numeric, se confruntă cu o creștere foarte mare a volumului de muncă și implicit a nivelului de stres cu consecințe grave asupra stării de sănătate.

          Supraîncărcarea personalului cu sarcini, solicitarea efectuării mai multor activităţi într-un timp tot mai scurt în condițiile de stres generate de epidemia de Covid-19 duce inevitabil la EPUIZAREA CRONICĂ A PERSONALULUI. Apariţia acestui risc este semnalată mai ales în cazul spitalelor şi secţiilor, care, cu scheme de personal reduse, încearcă să facă faţă unor activităţi de îngrijire tot mai complexe.

          În această perioadă extrem de grea generată de pandemie, de epuizare și suprasolicitare, lucrătorii din sănătate și asistență socială, insuficienți numeric, continuă să acorde îngrijiri de înaltă calitate. Menționăm că personalul sanitar reprezintă o resursă de maximă importanță în lupta pe care întreaga societate o poartă în această perioadă pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID 19, iar problematica supraîncărcării activității personalului trebuie tratată foarte serios pentru că există în fiecare secție și pentru că astfel de cazuri se pot repeta oricând.