Sanitas Constanța

Sindicatul SANITAS Constanța – 30 ani de activitate

Sindicatul SANITAS Constanţa a fost înființat în 13.02.1990. Este Membru al Federației SANITAS din România şi al Uniunii Județene C.N.S.L.R. „FRĂȚIA” Constanţa.

Avem în structură 12 filiale SANITAS, constituite în unitățile sanitare, de asistență socială, cabinete școlare și cămine de bătrâni din județul Constanța cu 4335 membri de sindicat din toate categoriile profesionale din sectorul sanitar și de asistență socială.

Un sindicat adevărat este o forță, iar Sindicatul SANITAS Constanța a demonstrat că are un cuvant de spus în apărarea drepturilor membrilor Sanitas, în corectarea deciziilor care afectează drepturile și condițiile de muncă ale salariaților din unitățile sanitare și de asistență socială constănțene. Dreptul la informare și consultare prin intermediul organizațiilor sindicale, este un drept fundamental recunoscut salariaților, în teorie; în practică întâlnim nenumărate situații în care drepturile și libertățile angajaților sunt încălcate fără rețineri. Lupta o ducem împreună, prin toate mijloacele sindicale legale (negocieri, petiții, asistentă juridică la solicitare, acțiuni în instanță, pichetări, mitinguri, greve etc).

În toate aceste acțiuni Sindicatul SANITAS Constanța reprezintă interesele și drepturile membrilor săi, având următoarele scopuri principale:

Sindicatul SANITAS Constanța este o organizaţie sindicală puternică care a dat și dă dovadă de solidaritate, unitate și de foarte multă coeziune. Toate acțiunile noastre au modificat decizii, au câștigat procese și au schimbat legi, determinând guvernanții și managerii să țină seama de cerințele, doleanțele, nevoile și revendicările noastre.

TOATE ACESTEA LE-AM FĂCUT ÎMPREUNĂ PENTRU CĂ ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!