Un medic a murit subit, în urma unei gărzi epuizante la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgovişte. În cele 12 de ore de muncă neîntreruptă, doctorul, manager al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, a consultat aproape o sută de pacienţi. Ajuns acasă, bărbatul de 62 de ani a mai apucat să spună doar că se simte sfârşit, apoi s-a prăbuşit. Colegii lui, chemaţi de urgenţă, nu l-au mai putut salva, scrie ProTv.
Doctorul Silviu Gotea a lucrat zeci de ani în sistemul de urgenţă. A fost mai întâi medic la Ambulanţă Dâmboviţa, apoi a devenit managerul unităţii. În paralel, făcea gărzi la urgenţă Spitalului Judeţean din Târgovişte şi la spitalul din Găieşti, unde e criză mare de medici.
Ultima săptămână a fost epuizantă pentru el. A lucrat toată noaptea de Ajun, apoi a revenit în gardă a doua zi de Crăciun, când urgenţele s-au succedat fără întrerupere. La scurt timp după ce a ajuns acasă, medicul s-a plâns soţiei că se simte foarte obosit, apoi s-a prăbuşit în baie.
Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgovişte, a declarat: „A terminat serviciul de gardă, s-a dus acasă şi a murit. Au fost 309 de prezentări în cursul celor trei zile de Crăciun. În condiţiile în care mai avem nevoie de încă 17 medici, la departamentul de urgenţă, vă daţi seama câtă suprasolicitrare trebuie să îndure, să suporte un medic care trebuie să salveze viaţa tuturor.”
Spitalul judeţean Dâmboviţa are doar 7 medici de urgenţă, care muncesc cât pentru 24. Atâtea posturi prevede organigrama, dar n-are cine să le ocupe.
Mihai Popa, medic UPU Spitalul Judeţean Târgovişte, spune: „Avem foarte multe prezentări zi de zi. Din păcate, acum ne-am şi împuţinat, după decesul doctorului Gotea am rămas numai 7 doctori. Au fost peste 250 de prezentări. A fost un bun coleg, un foarte bun prieten, o să-l regretăm enorm.”
Medicul Silviu Gotea suferea de hipertensiune, iar stresul şi efortul prelungit i-au agravat boala, spun colegii lui de la ambulanţă, care l-au condus marţi pe ultimul drum.
Mihaela Ciobanu, asistent medical Ambulanţă Dâmboviţa, adaugă: „Suntem în stare de şoc tot serviciul de ambulanţă. Un om pe care îl puneai la rană. A spus familiei că a avut o gardă foarte grea pe 26 decembrie. În serviciul de urgenţă, tot timpul este mult stres şi mult de muncă.”
Managerul ambulanţei Dâmboviţa a fost înmormântat în cimitirul din satul natal, lângă Târgovişte.
Sursa: jurnalistii.ro