Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut mai multe precizări privind majorările salariale din sistemul de sănătateîn condiţiile în care în ultimele zile au apărut mai multe ameninţări de declanşare a grevei şi acuzaţii de creşteri discriminatorii între diferite categorii de personal.

“Prin programul de guvernare, PSD şi-a asumat creşterea salarială pentru medici şi asistenţii medicali, având în vedere că ne confruntăm cu o criză a medicilor, că ne dorim să îi ţinem în ţară, că ne dorim un act medical de calitate.

E adevărat că aplicarea acestei legi a creat anumite nemulţumiri având în vedere că legea aduce anumite ajustări anumitor categorii din sistem. Cu siguranţă este perfectibilă, se vor rezolva anumite probleme, dar până la urmă avem nevoie să stimulăm medicii să rămână în sistem şi în ţară”, a afirmat Sorina Pintea, în direct pentru B1TV.

Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la plângerile formulate de medicii de familie, care nu sunt cuprinşi în legea salarizării unitare şi care acuză că nu au primit majorări precum restul angajaţilor din sănătate.

“Medicul de familie nu face obiectul legii 153 privind salarizarea unitară, ei sunt plătiţi de CSNAS pe baza furnizării serviciilor medicale şi pe baza numelor de persoane înscrise pe listă. Lor li s-a majorat valoarea punctului de la 4,8 la 5,8 şi valoarea punctului pentru serviciul medical de la 2,2 la 2,4, deci veniturile medicilor de familie a crescut. Eu pot să înţeleg că ei şi-ar fi dorit o creştere mai mare. Cu siguranţa vom ţine cont de medicina de familie pentru că este o parte importantă a ceea ce ne dorim să facem pentru sistemul de sănătate, dar au fost majorări ale valorilor plăţilor serviciilor medicale inclusiv pentru medicii de familie”, a precizat Sorina Pintea.

Sursa: B1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.