Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat la Europa FM că prețul medicamentelor va fi modificat de la 1 septembrie. Până atunci, ministerul sănătății va analiza modul de calcul.5000 de medicamente din mai multe categorii vor avea un nou preț.

„Unele prețuri s-ar putea să crească, altele s-ar putea să scadă, în funcție de niște coeficineți de actualizare și cursul valutar, care a crescut. Corecția prețurilor este o măsură pentru a evita exporturile paralele și alte consecințe care recurg de aici. Am decis să amânăm termenul de 1 aprilie (de la care ar fi trebuit să se facă o corecție a prețurilor la medicamente – n.r.), pentru că am văzut acele calcule, sunt economist, și nu mi-au sunat bine” – a declarat ministrul sănătății la Interviurile Europa FM.

Fostul ministrul al Sănătății, Florian Bodog, a amânat la rândul său recalcularea prețului medicamentelor. El a emis în acest sens un Ordin de Ministru, care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 1 ianuarie 2018 și care amâna recalcularea prețurilor până la 1 aprilie.

Conform actului normativ, “prețurile maximale ale medicamentelor autorizate de punere pe piață și prețurile de referință generice/biosimilare aprobate în Canamed rămân valabile până la publicarea ordinului de aprobare a prețurilor calculate în urmă corectiei anuale, dar nu mai târziu de 1 aprilie”.

La începutul anului, România trebuia să recalculeze prețurile medicamentelor prin raportare la coșul a 12 țări din Uniunea Europeană.De fiecare dată, acest lucru aducea o scădere cu aproximativ 10 procente, conform specialiștilor.

Recalcularea nu s-a mai făcut, însă, din 2015.

Sursa: europafm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.