REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL

SINDICATULUI SANITAS CONSTANȚA

– actualizat decembrie 2025 –

 

Dispozitii generale

Art.1  Prezentul Regulament de organizare și funcționare (denumit în continuare „Regulamentul”) stabilește modul de organizare și funcționare al Sindicatului SANITAS Constanța, în conformitate cu prevederile Statutului Sindicatului SANITAS Constanța, precum și cu legislația în vigoare privind dialogul social, relațiile de muncă și protecția datelor cu caracter personal.

Art.2  (1) Regulamentul este elaborat de Biroul Executiv Județean și se aprobă de Consiliul Județean al Sindicatului SANITAS Constanța, în condițiile prevăzute de Statut.

(2) Regulamentul cuprinde, ca părți integrante, următoarele anexe:

  1. a) Regulamentul Conferinței Județene;
  2. b) Regulamentul Consiliului Județean;
  3. c) Regulamentul Biroului Executiv Județean;
  4. d) Regulamentul Filialelor SANITAS;
  5. e) Regulamentul Comisiei de Cenzori;
  6. f) Regulamentul Departamentelor
  7. g) Regulamentul de Deconturi

(3) Anexele prevăzute la alin. (2) se elaborează de Biroul Executiv Județean și se aprobă de Consiliul Județean, cu respectarea prevederilor Statutului.

Art.3 (1) Principiile fundamentale ale organizării și funcționării Sindicatului SANITAS Constanța sunt: unitatea de acțiune sindicală, democrația, solidaritatea, exprimarea liberă, respectul opiniilor, alegerile democratice, transparența decizională și respectarea legalității.

(2) În cadrul activităților sale, Sindicatul SANITAS Constanța respectă principiul egalității de tratament și al nediscriminării, în sensul art. 5 din Codul muncii, fiind interzisă orice discriminare directă sau indirectă, hărțuire, discriminare prin asociere ori faptă de victimizare, inclusiv pe criteriul apartenenței sau activității sindicale.

Art.4 (1) Obiectivul principal al activității Sindicatului SANITAS Constanța este organizarea unității și forței de acțiune a membrilor săi pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor generale ale membrilor de sindicat, profesionale, economice, sociale, juridice, culturale și sportive, în conformitate cu Statutul și cu legislația în vigoare.

(2) În realizarea obiectivelor sale, Sindicatul SANITAS Constanța acționează în spiritul relațiilor de colaborare și solidaritate cu organizațiile sindicale locale, regionale, naționale și internaționale la care este afiliat sau cu care are încheiate protocoale de colaborare.

Art.5 (1) Pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 4, Sindicatul SANITAS Constanța acționează prin următoarele mijloace specifice luptei sindicale, în condițiile legii și ale Statutului:

  1. a) sesizarea, petiția, interpelarea, protestul scris;
  2. b) negocierea, medierea, concilierea;
  3. c) întrunirea, pichetul de protest, mitingul, marșul, demonstrația;
  4. d) greva;

e) orice alte mijloace prevăzute de legislația internă sau de convențiile internaționale ratificate de statul român

(2) Exercitarea mijloacelor prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea dispozițiilor Legii dialogului social și ale celorlalte acte normative incidente, precum și în baza hotărârilor organelor de conducere ale sindicatului, adoptate în condițiile Statutului.

Organizare si functionare

Art.6 (1) Sindicatul SANITAS Constanța este o organizație sindicală cu caracter socio-profesional, constituită la nivelul județului Constanța, care reunește, pe baza liberului consimțământ, toate categoriile de personal prevăzute la art. 1 din Statut, indiferent de forma de organizare și de proprietatea capitalului.

(2) Sindicatul SANITAS Constanța este un sindicat unic, constituit din filiale organizate la nivelul unităților prevăzute la art. 1 din Statut, precum și din membri de sindicat înscriși individual și membri asociați, în condițiile art. 10–14 din Statut.

(3) Prin filială a Sindicatului SANITAS Constanța se înțelege organizația SANITAS constituită la nivelul unei unități, care are în componență cel puțin 10 membri de sindicat, în sensul art. 12 din Statut.

(4) Filialele sunt formate din unul sau mai multe nuclee. Prin nucleu al unei filiale se înțelege grupul de membri de sindicat constituit la nivelul secției, compartimentului sau structurii organizatorice a unei unități, conform art. 13 din Statut și prevederilor Regulamentului filialelor.

(5) Organizarea și funcționarea filialelor și nucleelor SANITAS sunt stabilite prin Regulamentul filialelor, anexă la prezentul Regulament, elaborat și aprobat în condițiile art. 2.

Art.7 (1) Dobândirea calității de membru al Sindicatului SANITAS Constanța se face, în baza liberului consimțământ, prin cerere de înscriere, aprobată de președintele filialei respective, în condițiile prevăzute de Statut.

(2) Pierderea calității de membru al Sindicatului SANITAS Constanța se face în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 15 din Statut și în Regulamentul Consiliului Județean.

(3) Evidența membrilor de sindicat și a membrilor asociați se ține la nivelul filialelor și la sediul Sindicatului SANITAS Constanța, în condițiile Statutului, ale prezentului Regulament și ale legislației privind protecția datelor cu caracter personal.

Art.8 (1) Organele de conducere ale Sindicatului SANITAS Constanța sunt:

  1. a) Conferința Județeană;
  2. b) Consiliul Județean;
  3. c) Biroul Executiv Județean;
  4. d) Președintele.

(2) Organizarea, atribuțiile, modul de funcționare și procedurile de lucru ale organelor de conducere prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin Statut, prin prezentul Regulament și prin regulamentele specifice, anexe la acesta (Regulamentul Conferinței Județene, Regulamentul Consiliului Județean, Regulamentul Biroului Executiv Județean).

Art.9 (1) Organele de execuție ale Sindicatului SANITAS Constanța sunt:

  1. a) Departamentul juridic;
  2. b) Departamentul de statistică;
  3. c) Departamentul de organizare, protocol și reprezentare;
  4. d) Secretariatul;
  5. e) Compartimentul financiar-contabil (care cuprinde serviciul de contabilitate și trezorierul, servicii care sunt sau pot fi externalizate).

(2) Activitatea departamentelor și a compartimentelor prevăzute la alin. (1) este coordonată de membrii Biroului Executiv Județean și se desfășoară în conformitate cu regulamentele de organizare și funcționare proprii, elaborate de Biroul Executiv și aprobate de Consiliul Județean, în condițiile art. 76–77 din Statut.

(3) Titularii departamentelor și compartimentelor sunt numiți și revocați în condițiile prevăzute de Statut și de Regulamentul Departamentelor și al Compartimentului financiar-contabil.

Art.10 (1) Organul de control financiar al Sindicatului SANITAS Constanța este Comisia de Cenzori, organizată și funcționând în conformitate cu art. 78–80 din Statut și cu propriul Regulament, anexă la prezentul Regulament.

(2) Comisia de Cenzori își desfășoară activitatea în baza mandatului conferit de Conferința Județeană și de Consiliul Județean, cu respectarea normelor metodologice și a regulamentelor emise de Federația SANITAS, precum și a legislației financiar-fiscale în vigoare.

Atributii

Art.11 (1) Atribuțiile și responsabilitățile organelor de conducere, execuție și control ale Sindicatului SANITAS Constanța sunt prevăzute în Statut, în prezentul Regulament și în regulamentele specifice ale fiecărui organ, care constituie anexe la acesta.

(2) În cazul în care între prevederile prezentului Regulament și cele ale Statutului există neconcordanțe, prevalează dispozițiile Statutului.

(3) Organele de conducere, execuție și control au obligația de a-și exercita atribuțiile cu respectarea principiilor prevăzute la art. 3 și a dispozițiilor legale și statutare aplicabile.

Dispozitii finale

Art.12 (1) Sindicatul SANITAS Constanța are organizare și gestiune proprie, ștampilă, siglă, insigne și drapel propriu, în condițiile prevăzute de Statut.

(2) Utilizarea însemnelor sindicatului se face cu respectarea deciziilor Biroului Executiv Județean și a regulamentelor interne.

Art.13 (1) Fondurile bănești și mijloacele materiale ale Sindicatului SANITAS Constanța se constituie din:

  1. a) cotizații ale membrilor de sindicat și ale membrilor asociați;
  2. b) fonduri și mijloace fixe realizate;
  3. c) donații, sponsorizări și alte surse atrase, în condițiile legii;
  4. d) alte venituri permise de legislația în vigoare și de Statut.

(2) Cuantumul cotizației, modul de calcul și de virare, precum și destinația fondurilor se stabilesc în conformitate cu prevederile Statutului și ale hotărârilor organelor de conducere competente (Conferința Județeană, Consiliul Județean, Biroul Executiv Județean).

(3) Constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor cu destinație specială (fond de grevă, fond de ajutoare sociale, fond de investiții etc.) se fac în condițiile stabilite de Statut, de Regulamentul de deconturi și de hotărârile Consiliului Județean.

Art.14 (1) Arhiva Sindicatului SANITAS Constanța este gestionată de structurile desemnate prin Statut, care au obligația de a respecta legislația în vigoare privind evidența, clasificarea, accesul și durata păstrării documentelor arhivate.

(2) Gestionarea arhivei se realizează cu respectarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal, a confidențialității informațiilor și a securității documentelor, în baza procedurilor interne aprobate de Biroul Executiv Județean.

(3) Accesul la documentele din arhivă se face în condițiile stabilite prin procedurile interne, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate și a obligațiilor legale ale sindicatului.

Art. 15– (1) Sindicatul SANITAS Constanța prelucrează datele cu caracter personal ale membrilor săi, ale membrilor asociați, ale persoanelor care solicită sprijin sau servicii sindicale, precum și ale altor persoane vizate, în scopurile prevăzute de Statut și de prezentul Regulament, cu respectarea legislației naționale și europene privind protecția datelor cu caracter personal.

(2) Prelucrarea datelor se realizează, după caz, în temeiul:

  1. a) consimțământului persoanei vizate;
  2. b) executării obligațiilor ce decurg din calitatea de membru de sindicat sau de membru asociat;
  3. c) îndeplinirii obligațiilor legale ale sindicatului;
  4. d) interesului legitim al sindicatului de a-și realiza scopul statutar, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate.

(3) Sindicatul asigură confidențialitatea, integritatea și securitatea datelor cu caracter personal, stabilește termene de păstrare și proceduri de arhivare în conformitate cu legislația aplicabilă și cu regulile interne aprobate de Biroul Executiv Județean.

(4) Membrii de sindicat și celelalte persoane vizate sunt informați cu privire la prelucrarea datelor lor și la drepturile de care beneficiază (dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare, opoziție, portabilitate, după caz), prin note de informare puse la dispoziție la sediul sindicatului, la sediile filialelor și pe site-ul sindicatului.

(5) Orice prelucrare de date cu caracter personal în cadrul departamentelor, filialelor sau altor structuri ale sindicatului se realizează numai în limitele atribuțiilor conferite și cu respectarea instrucțiunilor interne privind protecția datelor.

Art.16 (1) Prezentul Regulament de organizare și funcționare și anexele sale se interpretează și se aplică în concordanță cu Statutul Sindicatului SANITAS Constanța și cu legislația în vigoare.

(2) În cazul în care, ulterior aprobării prezentului Regulament, intervin modificări ale Statutului sau ale legislației aplicabile, dispozițiile contrare din Regulament se consideră de drept modificate sau abrogate, urmând a fi aduse la zi prin hotărârea Consiliului Județean, la propunerea Biroului Executiv Județean.

(3) Orice modificare sau completare a prezentului Regulament se face prin hotărârea Consiliului Județean, la propunerea Biroului Executiv Județean, cu respectarea procedurilor de convocare, cvorum și vot prevăzute de Statut.

Art. 17 (1) Prezentul Regulament intră în vigoare la data adoptării lui de către Consiliul Județean al Sindicatului SANITAS Constanța și se aplică de la această dată tuturor organelor de conducere, execuție și control.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului Regulament se abrogă orice dispoziții contrare din regulamentele anterioare de organizare și funcționare ale Sindicatului SANITAS Constanța.


ANEXA nr 1

Regulamentul Conferinţei Judeţene

 

CAPITOLUL I – Dispoziții generale

Art. 1 Prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare a Conferinţei Judeţene.

Art. 2 Conferinţa Judeţeană este organul suprem de conducere al Sindicatului Sanitas Constanţa.

 

CAPITOLUL II – Organizarea Conferinţei Judeţene

Art. 3 Conferinţa Judeţeană se întruneşte, la convocarea Consiliului Judeţean, în sesiuni ordinare la 4 ani şi în sesiuni extraordinare, în cazuri deosebit de grave conform art. 54, alin 3 din statut.

Art. 4 Organizarea Conferinţei Judeţene se face într-o perioadă de minimum 30 zile de la data convocării acesteia de către Consiliul Judeţean.

Art. 5 Anunțul privind organizarea Conferinţei Judeţene și condițiile de depunere a candidaturilor în cazul Conferinţei Judeţene de alegeri se face prin publicare pe site-ul Sindicatului SANITAS Constanța www.constanta.federatiasanitas.ro, pe pagina de facebook și prin afișare la sediul sindicatului cu cel putin 10 zile lucrătoare înainte de data conferinței. Ziua publicării anunțului și cea a organizării conferinței nu se iau în calcul.

Art. 6 Conferinţa Judeţeană se constituie din delegaţii filialelor stabiliți conform normei de reprezentare și din membrii Consiliului Judeţean. La întrunirea Conferinţei Judeţene participă membrii Comisiei de Cenzori şi şefii departamentelor.

Art. 7 (1) Norma de reprezentare la conferinţă este de 1 delegat la 60 de membri cotizanţi.

(2) Listele delegaţilor vor fi semnate și comunicate de către preşedinţii filialelor secretariatului Sindicatului SANITAS Constanţa cu minimum 5 zile lucratoare înaintea conferinţei.

(3) Fracţiunea de minimum 50% din norma de reprezentare asigură dreptul de participare la încă un delegat.

(4) Filialele din unitățile cu personalitate juridică, care au mai puțin de 30 membrii participă cu un delegat.

Art. 8 (1) Organizarea Conferinţei este competenţa Consiliului Judeţean care aprobă, la propunerea Biroului Executiv:

  1. componenţa comisiilor de lucru:
  • Comisia de secretariat;
  • Comisia de validare a mandatelor şi numărare a voturilor;
  • Comisia de organizare și protocol;
  1. agenda de lucru a Conferinţei;
  2. locul de desfăşurare a lucrărilor Conferinţei;
  3. bugetul estimativ alocat organizării şi desfăşurării lucrărilor Conferinţei Judeţene.
  4. împuternicirea Biroului Executiv de a efectua, la nevoie, cheltuielile necesare pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor Conferinţei Judeţene, peste bugetul estimativ aprobat de Consiliul Judeţean.

Bugetul final va fi validat în prima ședință a Consiliului Judeţean organizat după Conferința Jedețeană de alegeri.

(2) a) Biroul Executiv aprobă lista participanților formată din:

– delegați;

– invitați;

– observatori.

b) Delegații desemnați de filiale nu pot fi înlocuiți;

 

CAPITOLUL III – Depunerea candidaturilor

Art. 9. Membrii Biroului Executiv şi Şeful Comisiei de Cenzori se aleg prin vot secret,în baza candidaturilor depuse şi înregistrate la secretariatul Sindicatului SANITAS Constanţa cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de începerea Conferinţei Judeţene. Acest interval este necesar pentru tipărirea buletinelor de vot de către comisia de secretariat.

Art. 10. Candidaţii vor depune la secretariatul Sindicatului SANITAS Constanţa un dosar care va conţine următoarele:

– curriculum vitae;

– formularul de candidatură. Acesta va cuprinde obligatoriu acordul privind GDPR și o declarație privind respectarea incompatibilităților.

Formularul de candidatură elaborat de Biroul Executiv și aprobat de Consiliul Județean va fi pus la dispoziţia solicitanților de către secretariatul sindicatului.

 

CAPITOLUL IV – Desfăşurarea lucrărilor Conferinţei Judeţene

Art. 11. Conferinţa Judeţeană este statutar constituită în prezenţa a 2/3 din numărul delegaţilor desemnaţi conform prezentului regulament şi ia hotărâri cu majoritate simplă.

Art. 12. (1) Lucrările Conferinţei Judeţene sunt prezidate de Biroul Executiv.

(2) Preşedintele Sindicatului SANITAS Constanţa conduce lucrările Conferinţei Judeţene.

(3) După distribuirea buletinelor de vot, lucrările Conferinței vor fi conduse de 3 membri (un preşedinte şi 2 membri) aleşi de Conferinţă din rândul delegaţilor prezenţi (care nu şi-au depus candidatura) sau a invitaţilor din partea Federaţiei Sanitas.

Art. 13. Lucrările Conferinţei Judeţene se desfăşoară în prezenţa participanţilor aprobati de Biroul Executiv cu excepţia cazului în care Conferinţa Judeţeană decide ca lucrările să aibă loc numai în prezenţa delegaţilor.

Art. 14. (1) Obiecţiile referitoare la participarea unui delegat/observator vor fi înaintate Secretariatului Conferinţei Judeţene, în scris.

(2) Secretariatul va înainta aceste obiecţii Comisiei de validare a mandatelor şi numărare a

voturilor împreună cu informaţiile referitoare la aceste obiecţii.

(3) Comisia de validare a mandatelor şi numărare a voturilor va notifica prezidiului obiecţia.

(4) Prezidiul va supune notificarea atenţiei şi dezbaterii Conferinţei care va hotărî prin

vot deschis participarea sau neparticiparea unui delegat/observator.

(5) Un delegat admis după votul Conferinţei se bucură de aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi delegaţi.

(6) Un delegat invalidat de Conferinţă nu are dreptul la mandat.

Art. 15. (1) Lucrările Conferinţei se desfăşoară conform Agendei de lucru cu sprijinul:

  1. Comisiei de secretariat;
  2. Comisiei de validare a mandatelor şi numărare a voturilor;
  3. Comisiei de organizare si protocol;

(2) Membrii comisiilor sunt propuşi de Biroul Executiv şi aprobați de Consiliul Judeţean.

(3) Membrii comisiei de validare a mandatelor şi numărare a voturilor nu pot candida, în acelaşi timp, la funcţii de conducere.

(4) Pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţii Conferinţei Judeţene se pot externaliza anumite activităţi (ex. organizarea conferinţei, multiplicare mape conferinţă, catering, protocolul conferinţei, etc. total sau parţial) sau din comisii pot face parte persoane specializate din afara sindicatului (cu excepţia Comisiei de validare a mandatelor şi numărare a voturilor).

Art. 16. Comisia de secretariat este formata dintr-un coordonator şi doi membri. Ea îşi începe activitatea cu 5 zile lucrătoare înaintea conferinţei şi încetează la 3 zile după închiderea lucrărilor. Are următoarele atribuţii:

  • întocmeşte lista cu delegaţii Conferinţei Judeţene în baza listelor furnizate de președinții de filiale și aprobate de Biroul Executiv.
  • multiplică documentele conferinţei şi pregăteşte mapele în baza documentelor întocmite de către Biroul Executiv.
  • multiplică şi expediază invitaţiile pentru participarea la conferinţă în baza documentelor întocmite de către Biroul Executiv.
  • ia act de candidaturile înregistrate la secretariatul sindicatului.
  • asigură multiplicarea mandatelor şi a buletinelor de vot, în număr egal cu numărul de delegaţi înscrişi pe lista de participanţi la conferinţă şi le predă, pe bază de proces-verbal, şefului Comisiei de validare a mandatelor şi numărare a voturilor în ziua conferinţei, în prezenţa membrilor Biroului Executiv.
  • înregistrează lucrările Conferinţei şi întocmeşte procesul verbal;
  • primeşte înscrierile la cuvânt şi le predă Preşedintelui.
  • primeşte, consemnează şi înregistrează toate documentele elaborate de Conferinţă (inclusiv procesul-verbal al Comisiei de validare a mandatelor şi numărare a voturilor și buletinele de vot);
  • urmăreşte aplicarea corectă a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Conferinţei şi introduce moţiuni de procedură în cazul nerespectării acestuia;
  • primeşte propuneri cu privire la strategia Sindicatului Sanitas Constanta;
  • asigură legalizarea actelor Conferinţei Judeţene şi înregistrarea acestora la Judecătoria Constanţa în baza împuternicirii Preşedintelui.
  • asigură predarea tuturor documentelor Biroului Executiv la finalul conferinței; predarea se va face prin proces-verbal.
  • răspunde de corectitudinea activităţii desfăşurate.

Art. 17. (1) Comisia de validare a mandatelor şi numărare a voturilor este formată dintr-un şef de comisie care este şi raportor şi patru membri.

(2) Comisia îşi începe activitatea cu două ore înainte de deschiderea lucrărilor Conferinţei. Îşi încetează activitatea după predarea actelor întocmite, a mandatelor şi a voturilor Comisiei de secretariat. Comisia are următoarele atribuţii:

  • preia de la Comisia de secretariat mapele, lista cu participanţii la Conferinţa Judeţenă, mandatele şi buletinele de vot în baza unui proces-verbal de predare-primire. Numărul mandatelor şi a buletinelor de vot vor fi în concordanţă cu numărul participanţilor de pe liste. Mandatele și buletinele de vot vor fi ştampilate şi semnate de şeful comisiei în prezenţa membrilor Biroului Executiv care vor semna pe procesul-verbal de predare-primire.
  • consemnează în tabelul centralizat prezenţa delegaţilor la Conferinţa Judeţenă în urma verificării actelor de identitate.
  • asigură semnarea de prezenţă a delegaţilor la conferinţă pe listele preluate de la Comisia de secretariat.
  • distribuie delegaţilor mapa Conferinţei Judeţene şi mandatul;
  • întocmeşte Raportul Comisiei de validare (privind prezenţa delegaţilor și înmânarea mandatelor), pe care îl prezintă Conferinţei;
  • distribuie buletinele de vot delegaţilor, înainte de votare, după primirea mandatelor.
  • verifică urna pentru voturi şi asigură sigilarea şi desigilarea ei.
  • întocmeşte Raportul Comisiei de validare, pe care îl prezintă Conferinţei;
  • numără voturile deschise şi secrete ale delegaţilor;
  • comunică Conferinţei rezultatul votării şi depune la secretariat formularele de consemnare a votului;
  • predă, Comisiei de secretariat în baza unui proces-verbal, semnat de toţi membrii comisiei:
  • lista delegaţilor la conferinţă cu semnăturile de prezenţă.
  • raportul comisiei privind prezenţa delegaţilor la conferinţă.
  • mandatele delegaţilor participanţi la conferinţă.
  • raportul privind rezultatul votării.
  • buletinele de vot exprimate şi cele anulate.
  • răspunde de corectitudinea activităţii desfăşurate.

(3) Comisia este completată cu un număr de 3 membri din rândul delegaţilor la Conferinţă, propuşi şi validaţi prin vot deschis, de Conferinţa Judeţenă, membri care întregesc comisia înaintea votării.

Art. 18. Comisia de organizare și protocol este coordonată de şeful comisiei şi are următoarele atribuţii:

  • pregăteşte materialele şi documentele necesare participării delegaţilor şi invitaţilor la Conferinţă;
  • pregăteşte spaţiile de desfăşurare a lucrărilor Conferinţei;
  • asigură mijloacele tehnice necesare desfăşurării Conferinţei;
  • asigură primirea şi cazarea invitaţilor (când este cazul);
  • asigură serviciile de catering pentru participanţii la conferinţă;
  • asigură primirea şi însoţirea invitaţilor;
  • distribuie invitaţilor mapa Conferinţei Judeţene;
  • primeşte reprezentanţii mass-media;
  • organizează eventualele Conferinţe de presă după consultarea Președintelui;
  • asigură derularea programului invitaţilor;
  • îndeplineşte orice alte atribuţii specifice, după caz;
  • răspunde de corectitudinea activităţii desfăşurate;

 

CAPITOLUL  V  –  Dreptul la cuvânt

Art. 19. (1) Dreptul la cuvânt se acordă în urma solicitării scrise depusă la Comisia de secretariat.

(2) Preşedintele va acorda cuvântul în ordinea notificării primite de la Comisia de secretariat.

Art. 20. (1) Un delegat va putea lua cuvântul o singură dată asupra aceluiaşi subiect.

(2) Excepţie de la alineatul (1) fac raportorii care vor avea drept de răspuns la sfârşitul dezbaterii.

Art. 21. (1) În cazul în care un vorbitor se abate de la subiectul în dezbatere, Preşedintele poate decide întreruperea acestuia.

(2) Dacă Preşedintele estimează că nu sunt divergenţe de opinii, iar timpul afectat vorbitorului este expirat, se pronunţă asupra închiderii discuţiilor.

Art. 22. (1) În cursul dezbaterilor, un vorbitor dispune de maximum 3 minute.

(2) Preşedintele poate hotărî reducerea timpului în funcţie de numărul înscrişilor la cuvânt.

 

CAPITOLUL  VI – Moţiuni şi rezoluţii

Art. 23. Moţiunile şi propunerile de rezoluţii înaintate în scris Conferinţei Judeţene vor fi înregistrate la Comisia de secretariat şi predate prezidiului.

Art. 24. Dacă sunt mai multe moţiuni şi propuneri de rezoluţii, Preşedintele va stabili ordinea în care ele vor fi discutate şi supuse la vot.

Art. 25. Fiecare moţiune sau propunere de rezoluţie poate fi retrasă de delegatul care a propus-o.

Art. 26. Un delegat nu poate înainta o moţiune sau o propunere de rezoluţie în afara Agendei de lucru a Conferinţei Judeţene.

Art. 27. Moţiunile de procedură vor putea fi expuse verbal fără aviz prealabil.

Art. 28. Prin moţiune de procedură se înţelege :

  • moţiune care cere revenirea la o problemă discutată anterior;
  • moţiune care propune amânarea dezbaterii unei probleme;
  • moţiune care propune Conferinţei Judeţene întreruperea dezbaterilor asupra subiectului în discuţie şi supunerea acestuia la vot, după caz;
  • moţiune care propune Conferinţei Judeţene să treacă la punctul următor din Agenda de lucru;
  • moţiune care atenţionează asupra nerespectării Statutului şi a Regulamentului Conferinţei Judeţene.

Art. 29. În cazul moţiunilor şi propunerilor de rezoluţii depuse în scris la secretariat, Preşedintele va solicita doi delegaţi să ia cuvântul, unul pentru a susține moţiunea, celălalt pentru a combate moțiunea, înainte de a fi supusă la vot.

Art. 30. Moţiunea sau propunerea de rezoluţie va fi declarată adoptată dacă întruneşte jumătate plus unu din voturile exprimate.

 

CAPITOLUL VII – Mandatul

Art. 31. Atribuirea mandatului de delegat la Conferinţa Judeţeană se face de către Comisia de validare a mandatelor şi numărare a voturilor, în baza listei cu participanţii la Conferinţa Judeţeană, întocmită în conformitate cu prevederile Statutului şi a prezentului regulament.

Art. 32.  Mandatul asigură delegatului următoarele:

  • dreptul de înscriere la cuvânt;
  • dreptul de a participa la vot;
  • dreptul de a prezenta moţiuni şi propuneri de rezoluţii.

 

CAPITOLUL VIII – Votul

Art. 33. (1) Procedura votului deschis se desfăşoară prin ridicarea mandatului, majoritatea simplă decizând rezultatul votului.

(2) Alegerea Biroului Executiv şi a Şefului Comisiei de Cenzori se face prin vot secret, pe buletine de vot tip, semnate de şeful Comisiei de validare a mandatelor şi numărare a voturilor.

(3) În situaţia în care sunt înscrişi mai mulţi candidaţi pe o funcţie este declarat câstigător cel care are numarul cel mai mare de voturi.

(4) În situaţia în care un candidat, înscris singur pe o funcţie, nu întruneşte ½ + 1 din voturile corect exprimate, nu poate ocupa funcţia decât în urma deciziei prin vot deschis a conferinţei. Dacă nu este validat cu majoritate simplă, delegaţii conferinţei propun alţi candidaţi sau delegaţii doritori îşi depun singuri candidatura pe funcţia respectivă şi se trece la vot secret, în aceeaşi zi, în condiţiile prezentului regulament.

(5) Buletinele de vot pentru turul doi vor fi multiplicate de comisia de secretariat şi predate comisiei de validare a mandatelor şi numărare a voturilor în condiţiile prezentului regulament. Distribuirea acestora către delegaţi se va face doar după semnarea pe lista cu participanţii la conferinţă, în rubrica special destinată.

(6) Conferinţa Judeţeană poate decide, cu majoritate simplă, exprimarea prin vot secret şi în alte situaţii decât cele prevăzute la aliniatul 2.

Art. 34. O problemă o dată votată, nu se supune revotării.

 

CAPITOLUL  IX – Dispoziţii finale

Art. 35. Nerespectarea prezentului Regulament se sancţionează cu retragerea mandatului delegatului respectiv.

Art. 36. Prezentul Regulament a fost aprobat de Consiliul Judeţean al Sindicatului SANITAS Constanţa din 08.05.2025, dispoziţiile acestuia fiind obligatorii pentru toţi delegaţii la Conferinţa Judeţeană.


ANEXA nr 2

Regulamentul Consiliului Județean

 

CAPITOLUL  I –  DISPOZIŢII  GENERALE

 Art.1.  1) Prezentul Regulament stabilește modul de organizare și funcționare al Consiliului Județean al Sindicatului SANITAS Constanța (denumit în continuare „Consiliul Județean”) și face parte integrantă din Regulamentul de organizare și funcționare al Sindicatului SANITAS Constanța.

(2) Regulamentul se aplică cu respectarea prevederilor Statutului Sindicatului SANITAS Constanța, precum și ale legislației în vigoare privind dialogul social și relațiile de muncă.

(3) În caz de neconcordanță între prezentul Regulament și Statut, prevalează dispozițiile Statutului.

Art.2. (1) Consiliul Județean este organul superior de conducere al Sindicatului SANITAS Constanța în perioada dintre Conferințele Județene.

(2) Consiliul Județean asigură punerea în aplicare a hotărârilor Conferinței Județene și exercită atribuțiile prevăzute de Statut și de prezentul Regulament.

Art.3.  Componența Consiliului Județean

(1) Consiliul Județean este constituit de drept din:

  1. a) membrii Biroului Executiv Județean al Sindicatului SANITAS Constanța;
  2. b) președinții filialelor SANITAS din județul Constanța;
  3. c) alți membri desemnați prin hotărârea Consiliului Județean, la propunerea Biroului Executiv Județean, în condițiile Statutului, cu exceptia celor care fac parte din urmatoarele categorii:
  1. membrii comitetelor directoare/consiliilor de conducere ale unitatilor;
  2. membrii care fac parte din conducerea locala a partidelor politice;
  3. membrii care fac parte din organele deliberative ale UAT.
  1. d) Incompatibilitati care nu permit dobandirea calitatii de membru in organele de conducere ale Sindicatului SANITAS Constanta (Birou Executiv, Consiliu Judetean, Presedinte filiala):
  1. membrii comitetelor directoare/consiliilor de conducere ale unitatilor;
  2. membrii care fac parte din conducerea locala a partidelor politice;
  3. membrii care fac parte din organele deliberative ale UAT.

(2) La filialele în care liderul sau un alt membru al Biroului Executiv al filialei este ales în Biroul Executiv Județean al Sindicatului SANITAS Constanța, mandatul de reprezentare în Consiliul Județean este preluat de către reprezentantul cu funcția cea mai înaltă din Biroul Executiv al filialei, desemnat potrivit Statutului.

(3) Șeful Comisiei de Cenzori, trezorierul și șefii de departamente participă la ședințele Consiliului Județean fără drept de vot, cu drept de opinie și de prezentare a rapoartelor specifice.

 

CAPITOLUL  II –  ORGANIZAREA CONSILIULUI JUDETEAN

Art.4.  (1) Consiliul Județean se întrunește în ședințe ordinare și extraordinare.

(2) Ședințele ordinare se desfășoară, de regulă, lunar sau ori de câte ori este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de Statut.

(3) Ședințele extraordinare se convoacă în situații de urgență sau deosebite, care impun adoptarea unor măsuri imediate.

Art.5.  (1) Consiliul Județean este convocat:

  1. a) în ședință ordinară, de către Președinte sau de către Biroul Executiv Județean;
  2. b) în ședință extraordinară, de către:

– Președinte;

– cel puțin o treime (1/3) din numărul membrilor Consiliului Județean;

– Comisia de Cenzori, în cazuri deosebite, atunci când constată abateri grave de la Statut sau de la legislația financiar-contabilă în vigoare.

(2) Convocarea se face în scris (inclusiv prin mijloace electronice), cu indicarea datei, orei, locului de desfășurare și a proiectului ordinii de zi.

(3) Termenul minim de convocare este:

  1. a) 5 zile calendaristice înainte de data ședinței, pentru ședințele ordinare;
  2. b) 2 zile calendaristice înainte de data ședinței, pentru ședințele extraordinare;
  3. c) în cazuri de forță majoră sau de maximă urgență, convocarea se poate face de îndată, cu menționarea expresă a motivelor.

(4) Ședințele Consiliului Județean se pot desfășura fizic, online sau în format hibrid (fizic și online), în funcție de natura și urgența problemelor înscrise pe ordinea de zi. Modalitatea de desfășurare se stabilește de Președinte, cu consultarea Biroului Executiv Județean, și se menționează în convocator. Participarea membrilor prin mijloace electronice de comunicare la distanță este asimilată prezenței fizice, în condițiile art. 8 și 9 din prezentul regulament.

Art.6. (1) Organizarea ședințelor Consiliului Județean este de competența Biroului Executiv Județean, care stabilește:

  1. a) locul și condițiile de desfășurare;
  2. b) proiectul ordinii de zi;
  3. c) materialele necesare dezbaterilor (rapoarte, proiecte de hotărâri, informări etc.).

(2) Materialele pentru şedinţă se pun la dispoziţia membrilor Consiliului Judeţean la începutul şedinţei sau, după caz, odată cu convocarea.

(3) La propunerea Președintelui, la lucrările Consiliului Județean pot participa invitați și observatori (reprezentanți ai Federației SANITAS, ai altor organizații sindicale, ai instituțiilor publice, experți etc.), a căror participare se supune aprobării Consiliului Județean la începutul ședinței.

 

CAPITOLUL  III – FUNCŢIONAREA CONSILIULUI JUDEȚEAN

Art.7. (1) Consiliul Județean își desfășoară lucrările în conformitate cu ordinea de zi aprobată la începutul ședinței.

(2) Lucrările Consiliului Județean sunt coordonate de Biroul Executiv Județean și conduse de Președinte sau, în lipsa acestuia, de un vicepreședinte desemnat.

(3) Secretariatul ședințelor Consiliului Județean este asigurat de persoanele desemnate de Biroul Executiv Județean (secretarul sindicatului sau alt membru al Biroului Executiv), care întocmesc procesul-verbal al ședinței și consemnează prezența, dezbaterile și hotărârile adoptate.

(4) Ședințele Consiliului Județean sunt, de regulă, cu caracter închis, fiind destinate membrilor Consiliului și persoanelor invitate.

(5) Consiliul Județean poate decide, prin vot deschis, ca anumite ședințe sau puncte de pe ordinea de zi să aibă caracter deschis, în măsura în care acest lucru nu contravine intereselor legitime ale sindicatului sau confidențialității anumitor informații.

Art.8. (1) Consiliul Județean este statutar constituit în prezența a cel puțin două treimi (2/3) din numărul membrilor săi cu drept de vot.

(2) În situația în care cvorumul prevăzut la alin. (1) nu este întrunit la prima convocare, Consiliul Județean poate desfășura lucrările numai pentru punctele de pe ordinea de zi care nu necesită vot (informări, dezbateri, prezentări de rapoarte etc.).

(3) Pentru punctele care necesită vot, se va convoca o nouă ședință a Consiliului Județean, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primei ședințe, în care Consiliul Județean este statutar constituit în prezența a cel puțin jumătate plus unu (1/2 + 1) din numărul membrilor săi cu drept de vot.

Art.9. (1) Exercitarea dreptului de vot în Consiliul Județean se face proporțional cu numărul de membri cotizanți ai fiecărei filiale, respectiv un vot la 100 de membri, conform Statutului. Membrii Biroului Executiv Județean au dreptul la câte un vot.

(2) Votul se exprimă, de regulă, deschis, prin ridicarea mâinii sau prin apel nominal.

(3) În cazuri deosebite (alegeri, sancțiuni, alte situații sensibile), Consiliul Județean poate decide, la propunerea Președintelui, ca votul să fie secret (buletine de vot, urnă, alte proceduri stabilite de Consiliu).

(4) Hotărârile Consiliului Județean se adoptă cu majoritate simplă din numărul voturilor valabil exprimate, cu excepțiile prevăzute la alin. (5).

(5) Prin excepție, următoarele hotărâri se adoptă cu majoritate calificată de două treimi (2/3) din numărul membrilor prezenți cu drept de vot:

  1. a) suspendarea din funcție a membrilor organelor de conducere ale sindicatului sau a șefului Comisiei de Cenzori, aflați în una dintre situațiile prevăzute de Statut;
  2. b) alegerea persoanei care asigură interimatul până la următoarea Conferință Județeană, în cazurile prevăzute de Statut;
  3. c) alte situații expres prevăzute de Statut sau stabilite prin hotărâre anterioară a Consiliului Județean.

(6) În caz de balotaj, votul Președintelui este decisiv.

(7) Absența din sală la momentul votării unei probleme este consemnată în procesul-verbal și echivalează cu abținere.

(8) O problemă supusă votului și pentru care s-a adoptat o hotărâre nu poate fi supusă revotării în aceeași ședință, decât în situația constatării unui viciu de procedură (eroare de numărare a voturilor, neînregistrarea corectă a votului, încălcarea regulilor de vot etc.), caz în care Președintele poate propune reluarea votului, cu aprobarea Consiliului Județean.

Art.10. (1) Membrii Consiliului Județean pot lua cuvântul o singură dată asupra aceluiași subiect, pentru o durată de maximum 3 minute, cu excepția:

  1. a) membrilor Biroului Executiv Județean;
  2. b) raportorilor desemnați pentru prezentarea unor materiale;
  3. c) persoanelor invitate să prezinte rapoarte sau informări.

(2) Membrii prevăzuți la alin. (1) lit. a) și b) au drept de răspuns la sfârșitul dezbaterii, pentru clarificări sau replici, în limita a 3 minute fiecare intervenție.

(3) Dreptul la replică se acordă, de regulă, o singură dată, de către Președinte, pentru o durată de maximum 3 minute. În situații deosebite, Președintele poate acorda dreptul la mai multe replici, dacă apreciază că este necesar pentru clarificarea dezbaterii.

(4) În timpul dezbaterilor, Președintele poate retrage dreptul la cuvânt unui vorbitor în situația în care:

  1. a) se folosește un limbaj nedeontologic sau ofensator;
  2. b) se formulează atacuri la persoană;
  3. c) se manifestă violență fizică sau verbală;
  4. d) se încalcă în mod repetat regulile de desfășurare a ședinței.

(5) Membrii Consiliului Județean au obligația de a respecta disciplina ședinței, de a nu întrerupe vorbitorii și de a se abține de la orice comportament care ar putea afecta buna desfășurare a lucrărilor.

Art.11. Hotărârile Consiliului Județean, adoptate în condițiile prezentului Regulament și ale Statutului, sunt obligatorii pentru:

  1. a) membrii Sindicatului SANITAS Constanța;
  2. b) filialele SANITAS din județul Constanța;
  3. c) Biroul Executiv Județean;
  4. d) Comisia de Cenzori;
  5. e) departamentele și compartimentele sindicatului;
  6. f) alte structuri interne ale sindicatului, după caz.

 

CAPITOLUL  IV – ATRIBUȚIILE CONSILIULUI JUDEȚEAN

Art.12  Consiliul Județean are următoarele atribuții principale, în conformitate cu Statutul:

  1. a) reprezintă interesele Sindicatului SANITAS Constanța în raport cu alte sindicate, cu organele administrației publice centrale și locale, cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, cu conducerile unităților, cu patronatele și cu alte instituții și organizații, în limitele mandatului conferit de Conferința Județeană și de Statut;
  2. b) asigură îndeplinirea hotărârilor Conferinței Județene și dezbate hotărârile emise de organizațiile sindicale la care Sindicatul SANITAS Constanța este afiliat, stabilind măsurile necesare pentru aplicarea acestora;
  3. c) aprobă anual Bugetul de venituri și cheltuieli al Sindicatului SANITAS Constanța, de regulă în trimestrul IV al anului în curs, pentru anul următor, și aprobă anual sau periodic regularizări la acest buget, la propunerea Biroului Executiv Județean;
  4. d) aprobă trimestrial execuția bugetară a sindicatului și, periodic, cuantumurile fondului de casă și ale ajutorului de grevă, în condițiile stabilite de Statut și de Regulamentul de deconturi;
  5. e) aprobă trimestrial notele de control ale Comisiei de Cenzori și anual raportul de activitate al acesteia; documentele respective vor purta viza Biroului Executiv Județean, cu semnătura Președintelui;
  6. f) aprobă, la propunerea Biroului Executiv Județean, constituirea unor fonduri cu destinație specială (fond de grevă, fond de ajutoare sociale, fond de investiții etc.) și stabilește regulile generale de utilizare a acestora;
  7. g) stabilește, de regulă în ultima ședință din an, tipurile de ajutoare și cuantumurile acestora (ajutoare sociale, ajutoare de boală, deces, naștere, alte situații), la propunerea Biroului Executiv Județean, cu ocazia aprobării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul următor;
  8. h) aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Sindicatului SANITAS Constanța, elaborat de Biroul Executiv Județean, regulament care cuprinde:
  • Regulamentul Conferinței Județene;
  • Regulamentul Consiliului Județean;
  • Regulamentul Biroului Executiv Județean;
  • Regulamentul Filialelor SANITAS;
  • Regulamentul Comisiei de Cenzori;
  • Regulamentul Departamentelor și al Compartimentului financiar-contabil;
  • Regulamentul de deconturi
  1. i) propune modificări ale Statutului Sindicatului SANITAS Constanța și le înaintează Conferinței Județene spre dezbatere și aprobare;
  2. j) convoacă și organizează Conferința Județeană, în condițiile prevăzute de Statut și de Regulamentul Conferinței Județene;
  3. k) aprobă semestrial raportul Biroului Executiv Județean privind activitatea Sindicatului SANITAS Constanța;
  4. l) propune Conferinței Județene proiectul de strategie a Sindicatului SANITAS Constanța și urmărește implementarea acesteia;
  5. m) analizează periodic, cel puțin semestrial, activitatea Biroului Executiv Județean, a filialelor SANITAS, a departamentelor și a personalului angajat al sindicatului și poate adopta hotărâri în funcție de concluziile rezultate (măsuri de îmbunătățire, recomandări, sancțiuni, recompense etc.);
  6. n) analizează și hotărăște asupra propunerilor formulate de Biroul Executiv Județean, de membrii Consiliului Județean sau de șeful Comisiei de Cenzori privind recompensele, sancțiunile, ajutoarele sociale și alte măsuri de natură similară, în condițiile Statutului și ale regulamentelor interne;
  7. o) aprobă necesarul de investiții și dotarea Sindicatului SANITAS Constanța cu mijloace mobile și imobile și hotărăște în privința înstrăinării, achiziționării sau redistribuirii acestora, în condițiile legii și ale Statutului;
  8. p) aprobă planurile de acțiuni sindicale propuse de Biroul Executiv Județean (campanii, acțiuni de protest, programe de formare, activități culturale și sportive etc.);
  9. q) validează sau invalidează contestațiile formulate cu privire la activitatea Biroului Executiv Județean și a Comisiei de Cenzori;
  10. r) decide asupra sesizărilor și contestațiilor membrilor SANITAS privind activitatea unor membri ai organelor de conducere, ale Comisiei de Cenzori sau ale altor structuri interne, în limitele competenței sale;
  11. s) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de Statut sau stabilite de Conferința Județeană.

Art.13. In exercitarea atribuţiilor statutare, Consiliului Judeţean adoptă hotărâri care vor fi semnate de Preşedinte.

 

CAPITOLUL  V –  RECOMPENSE

Art.14. (1) Consiliu poate acorda recompense sau sanctiuni membrilor Sanitas, filialelor, departamentelor, la propunerea Biroului executiv sau a unui alt membru al Consiliului judetean.

Art. 15. Recompensele pot fi materiale sau onorifice – medalii, diplome, titluri.

 

CAPITOLUL  VI –  SANCȚIUNI

Art.16. La propunerea Biroului Executiv, Consiliul Judeţean poate aplica sancţiuni. Sanctiunile pot fi: mustrare, avertisment scris, suspendare graduala (1 – 3 luni), revocare, excludere.

(1) Sancţiunile se aplică pentru :

  1. a) nerespectarea Statutului şi a Regulamentului de Organizare și Funcţionare al Sindicatului SANITAS Constanta;
  2. b) nerespectarea Hotărârilor Consiliului Judeţean.
  3. c) prejudicierea imaginii organizației prin orice acte, fapte sau mijloace îndreptate impotriva Sindicatului Sanitas Constanta și a conducerii la toate nivelurile
  4. d) prezentarea eronată și/sau tendențioasă a activității Sindicatului Sanitas Constanța și/sau a organelor de conducere
  5. e) subminarea autorității și credibilității organelor de conducere
  6. f) jignirea, calomnierea și defăimarea membrilor Consiliului Județean
  7. g) folosirea de mijloace de constrângere fizică și/sau psihică în exercitarea atribuțiilor sindicale
  8. h) orice alte acte sau fapte care aduc atingere demnității umane

Art.17. Sancţiunile pot fi aplicate:

– Membrilor Sindicatului SANITAS Constanta

– Filialelor Sindicatului SANITAS Constanta

– Presedintilor de filiale

– Membrilor Comisiei de Cenzori

– Membrilor Biroului Executiv

– Şefului Comisiei de Cenzori

– Șefilor de departamente şi compartimente

Art.18.  Sancţiunile sunt direct proportionale cu prejudiciul moral sau material produs si se aplica, de regula, gradual.

Art.19. Sancţiunile se aduc, în scris, la cunoştinţa persoanei sanctionate.

Art.20. Eventualele contestaţii se adresează Consiliului Judeţean următor, prezentând în scris punctul de vedere al filialei din care face parte cel sancţionat.

 

CAPITOLUL  VI –  DISPOZIŢII  FINALE

Art. 21. (1) Prezentul Regulament se completează, în mod corespunzător, cu prevederile Statutului Sindicatului SANITAS Constanța, ale Regulamentului de organizare și funcționare al sindicatului și ale legislației în vigoare.

(2) Orice modificare sau completare a prezentului Regulament se face la propunerea Biroului Executiv Județean sau a cel puțin unei treimi (1/3) din numărul membrilor Consiliului Județean și se aprobă prin hotărârea Consiliului Județean, cu respectarea condițiilor de cvorum și vot prevăzute la art. 9 și 10.

(3) În cazul în care, ulterior aprobării prezentului Regulament, intervin modificări ale Statutului sau ale legislației aplicabile, dispozițiile contrare din Regulament se consideră de drept modificate sau abrogate, urmând a fi aduse la zi la prima ședință ordinară a Consiliului Județean.


ANEXA nr 3

Regulamentul Biroului executiv Judetean

 

Dispozitii generale

Art.1 (1) Prezentul Regulament stabilește modul de organizare și funcționare al Biroului Executiv Județean al Sindicatului SANITAS Constanța (denumit în continuare „Biroul Executiv Județean” sau „BEx”).

(2) Regulamentul face parte integrantă din Regulamentul de organizare și funcționare al Sindicatului SANITAS Constanța și se aplică cu respectarea prevederilor Statutului Sindicatului SANITAS Constanța, precum și a legislației în vigoare.

(3) În caz de neconcordanță între prezentul Regulament și Statut, prevalează dispozițiile Statutului.

Organizare si functionare

Art.2 Este organul de conducere a Sindicatului SANITAS Constanţa în perioada dintre consiliile județene şi este convocat în sesiuni:

  1. a) ordinare, de regulă bilunar sau ori de câte ori este nevoie, de către Preşedinte;
  2. b) extraordinare, la cererea Preşedintelui sau a celorlalţi 3 membri ai Biroului, în cazuri ce nu suportă amânare.

Art. 3 (1) Este legal constituit în prezenţa a cel puţin 3 din membrii săi şi ia hotărâri cu majoritate simplă. În caz de balotaj, votul Preşedintelui este decisiv.

(2) Votul se exprimă, de regulă, deschis. În situații deosebite (de ex. propuneri de sancțiuni, chestiuni sensibile), Biroul Executiv Județean poate decide, cu majoritate simplă, ca votul să fie secret.

(3) Absența nemotivată repetată de la ședințele Biroului Executiv Județean poate constitui abatere de la îndatoririle de membru al organului de conducere și poate atrage măsuri în condițiile Statutului și ale regulamentelor interne.

Art. 4  (1) Se compune din 4 membri, aleşi de Conferinţă pentru o perioadă de 4 ani:

  • Preşedinte;
  • Vicepreşedinte;
  • Secretar cu programe profesionale şi sociale;
  • Secretar cu programe de organizare şi redactare;

(2) Mandatul poate înceta înainte de termen în cazurile prevăzute de Statut (demisie, revocare, pierderea calității de membru de sindicat, incompatibilitate, deces etc.).

(3) În cazul vacantării unui post în Biroul Executiv Județean, completarea se face în condițiile prevăzute de Statut.

Art. 5  În perioada mandatului, membrii Biroului Executiv desfaşoară activitate permanentă pentru sindicat si cel putin 5-6 ore/saptamana la sediul Sindicatului conform programului aprobat de presedinte.

Art. 6  Are în competenţă următoarele atribuţii:

  1. a) pune în aplicare hotărârile Conferinţei, Consiliului Judeţean, precum şi cele emise de organele superioare de conducere ale Federaţiei SANITAS;
  2. b) elaborează Raportul privind activitatea Consiliului Judeţean în perioada dintre Conferinţe;
  3. c) convoacă Consiliul Judeţean şi asigură organizarea şi desfasurarea acestuia conform regulamentului acestuia;
  4. d) întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli şi-l prezintă spre aprobare Consiliului Judeţean în trimestrul IV al anului în curs pentru anul care urmează şi propune anual sau periodic regularizări la acest buget.
  5. e) propune Consiliului Judeţean, spre aprobare, categoriile de ajutoare şi cuantumurile acestora, de regulă în ultima şedinţă din an (la momentul aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli), cuantumuri ce sunt aplicabile pentru anul ce urmează.
  6. f) propune Consiliului Judeţean, spre aprobare trimestrial, execuţia bugetară a sindicatului şi periodic, cuantumurile fondului de casă şi a ajutorului de grevă.
  7. g) propune Consiliului Judeţean spre aprobare constituirea unor fonduri cu destinaţie specială.
  8. h) întocmeşte planuri de acţiune sindicală şi le propune spre aprobare Consiliului Judeţean.
  9. i) elaborează Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Sindicatului SANITAS Constanţa şi îl propune spre aprobare Consiliului Judeţean.
  10. j) propune Consiliului Judeţean recompense, sancţiuni, ajutoare sociale.
  11. k) propune Consiliului Judeţean necesarul de investiţii şi dotarea sindicatului SANITAS Constanţa cu mijloace mobile şi imobile și face propuneri pentru înstrăinarea sau redistribuirea lor.
  12. l) vizează Notele de Control ale Comisiei de Cenzori.
  13. m) aprobă calendarul acţiunilor de control al Comisiei de Cenzori la propunerea şefului de comisie.
  14. n) emite sarcini şi programe de acţiuni pentru membrii Biroului Executiv şi departamente, în conformitate cu atribuţiile statutare.
  15. o) decide asupra tuturor sugestiilor, sesizărilor şi contestaţiilor membrilor SANITAS cu excepţia celor privind activitatea membrilor Consiliului Județean.
  16. p) propune Consiliului Judeţean afilierea sau retragerea sindicatului SANITAS Constanţa la sau de la o organizaţie sindicală;
  17. q) propune completarea Consiliului Judeţean cu reprezentanţi la nivel judeţean ai membrilor asociaţi prevăzuţi la art. 11 al. 2.
  18. r) numeşte sau revocă şefii de departamente și îi propune Consiliului Judeţean spre validare.
  19. s) validează salariul şi alte drepturi ale personalului angajat, la propunerea Preşedintelui.
  20. t) propune Consiliului Judeţean numirea şi revocarea membrilor Comisiei de Cenzori cu consultarea Preşedintelui Comisiei de Cenzori.
  21. u) aprobă şi angajează cheltuieli curente şi prestări servicii, în limita maximă a fondului de casă în conformitate cu Regulamentul de deconturi şi normele financiare;
  22. v) aprobă Preşedintelui încheierea de contracte şi convenţii cu persoane fizice sau juridice.
  23. w) coordonează activitatea filialelor sindicatului SANITAS Constanţa în teritoriu;
  24. x) elaborează amendamente la statut şi le prezintă Consiliului Judeţean pentru aprobarea formei ce va fi prezentată în Conferința Județeană.
  25. y) elaborează proiectul strategiei sindicatului SANITAS Constanţa, pe perioada dintre conferinţele judeţene, prin completarea Strategiei Federaţiei SANITAS;
  26. z) aprobă Preşedintelui încheierea de protocoale cu alte organe, organizaţii de stat sau particulare, sindicate, persoane juridice etc.
  27. aa) stabileşte petiţia, sesizarea, hotărăşte deschiderea conflictului colectiv de muncă la nivelul unei filiale SANITAS şi numeşte Comisia de Negociere a acestuia;
  28. bb) transmite şi înregistrează sesizarea stabilită de Federaţia SANITAS organelor abilitate, în cazul deschiderii unui conflict colectiv de muncă la nivel de sector sau naţional;
  29. cc) reprezintă interesele sindicatului SANITAS Constanţa în raport cu alte sindicate, cu organele administraţiei de stat şi locale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, administraţiile unităţilor, patronate ş.a.
  30. dd) îndeplineşte orice alte atribuţii încredinţate de Consliul Judeţean.
  31. ee) în exercitarea atribuţiilor statutare, Biroul Executiv adoptă hotărâri care vor fi semnate de Preşedinte.

Art.7  Sedintele Biroului executiv, au o agenda de lucru propusa de presedinte si completata de membri, in functie de necesitati. Sedinta se  consemneaza in scris si in cazuri deosebite se inregistreaza audio  la propunerea presedintelui. Redactarea se asigura de Secretarul cu programe de organizare şi redactare.

Art.8 Lucrarile Biroului executiv sunt conduse si coordonate de presedinte, iar verificarea aplicarii hotararilor adoptate se face in sedinta ce urmeaza scadentei. Hotararile neindeplinite se reanalizeaza, se iau masuri si in functie de caz se aplica un nou termen sau se supun deciziei Consiliului judetean.

Art.9 La sedintele Biroului executiv pot fi invitati presedinti de filiala, Sef comisie cenzori, sefi de departamente, colaboratori.

 

Atributii

Art.10 Presedintele are urmatoarele atributii specifice:

  • conduce şi coordonează activitatea membrilor Biroului Executiv, lucrările Biroului Executiv, ale Consiliului Judeţean şi ale Conferinţei Judeţene;
  • acordă mandat scris de conducere în absenţa sa vicepreşedintelui, iar în absenţa acestuia oricărui membru al Biroului Executiv şi acordă mandate de reprezentare oricărui membru al organelor de conducere ale sindicatului SANITAS Constanţa;
  • convoacă Biroul Executiv și Consiliul Judeţean în ședințe ordinare sau extraordinare;
  • decide asupra corespondenţei primite de sindicatul SANITAS Constanţa.
  • conduce Comisiile de Negociere a Contractelor Colective de Muncă şi a Conflictelor Colective de muncă la nivel de grup de unităţi sau la nivelul unităţilor sau deleagă această atribuție.
  • răspunde de activitatea departamentului de secretariat şi a departamentului financiar contabil şi coordonează direct întreaga activitate sindicală prin celelalte departamente;
  • emite decizii pentru desfăşurarea activităţii curente a sindicatului SANITAS Constanţa, verifică, prin sondaj, ducerea la îndeplinire a acestora şi propune Consiliului Judeţean, măsuri şi sancţiuni în cazul neîndeplinirii acestora.
  • reprezintă sindicatul SANITAS Constanţa în relaţiile cu terţii, încheie contracte, convenţii şi protocoale cu instituții, sindicate, persoane fizice sau juridice ș.a. cu aprobarea Biroului Executiv.
  • organizează şi conduce activitatea de lobby şi advocacy a sindicatului; desemnează responsabilităţi în acest sens membrilor Biroului Executiv, şefilor de departamente şi altor membri de sindicat.
  • este reprezentantul legal al Sindicatului SANITAS Constanţa.
  • stabileşte relaţii cu diverşi parteneri pentru implicarea comună în proiecte; stabileşte participarea cu grupul ţintă la alţi aplicanţi de proiecte.
  • organizează şi răspunde de activităţile ce ţin de proiectele în curs de implementare; trasează sarcini în acest sens vicepreşedintelui, celorlalţi membrii ai Biroului Executiv, şefilor de departamente şi altor persoane implicate în această activitate.
  • angajează cheltuieli urgente (consumabile, avarii la aparatură şi instalaţii ş.a.) în limită maximă de 1/2 din fondul de casă.
  • reprezintă sindicatul SANITAS Constanţa la examenele de grad principal, la concursurile de ocupare a unor posturi vacante la nivel judeţean sau delegă această atribuție, participă la ședințe, concursuri etc la solicitarea liderilor filialelor SANITAS.
  • răspunde împreună cu votanţii pentru orice acţiune păgubitoare produsă sindicatului SANITAS Constanţa, dacă prin încheierea unor acte juridice sau depăşirea de competenţe, produce daune, cu excepţia celor provocate de forţa majoră.
  • supraveghează investiţiile şi răspunde în faţa Consiliului Judeţean de modul în care îşi desfăşoară întreaga activitatea.
  • angajează personal și negociază salariul şi alte drepturi ale personalului angajat şi le prezintă Biroului Executiv spre validare.
  • este purtătorul de cuvânt în relaţiile cu mass-media, promovează în publicaţiile locale şi naţionale acţiunile organizaţiei Sanitas. Avizează toate materialele publicate pe site și pe pagina de faceboock.
  • promovează întâlniri cu reprezentantii Prefecturii și ai patronatelor în cadrul Comisiei de Dialog Social;
  • acordă mandate de reprezentare cu statut de observator în consiliile de administrație, comisiile de concurs etc.
  • îndeplineşte oricare alte atribuţii încredinţate de organele superioare de conducere, în limita prezentului statut şi a legislaţiei în vigoare.

Art.11 Vicepresedintele are urmatoarele atributii specifice:

  • înlocuieste Preşedintele în baza mandatului scris acordat de acesta.
  • coordonează direct şi răspunde de activitatea departamentului juridic.
  • nominalizează titularul departamentului din subordine, cu consultarea Preşedintelui, şi îl propune Biroul Executiv spre aprobare.
  • răspunde de activitatea juridică a sindicatului şi colaborează cu cabinetele de avocatură cu care sindicatul a încheiat contracte de colaborare.
  • răspunde de întocmirea actelor pentru demararea proceselor în instanţă şi de desfăşurarea acestora, împreună cu preşedintele de filială care are membri de sindicat implicaţi în proces.
  • se documentează temeinic, îşi însuşeşte şi răspunde de legislaţia privind unităţile sanitare, contractele cu CJAS Constanţa, salarizarea personalului şi sistemul de pensii.
  • redactează formatul şi conţinutul site-ului sindicatului şi îl actualizează permanent. Ridicarea materialelor pe site se face cu aprobarea Preşedintelui.
  • efectuează activităţile ce ţin de proiectele în curs de implementare stabilite de Preşedinte.
  • reprezintă sindicatul SANITAS Constanţa, alături de Preşedinte, la negocierea şi încheierea Contractelor Colective de Munca, la tratative sau acorduri cu patronatul şi cu autorităţile publice, precum şi în structurile specifice de dialog social;
  • urmăreşte ducerea la îndeplinire a hotărârilor emise de Preşedinte precum şi a tuturor hotărârilor organelor superioare de conducere SANITAS; prezintă Preşedintelui şi Biroul Executiv concluzii şi propuneri în caz de neîndeplinire;
  • răspunde de organizarea acțiunilor de protest desfășurate la nivel local, regional sau național cu consultarea Preşedintelui.
  • este responsabilul în relaționarea cu organizațiile profesionale, stabilește proceduri de colaborare si comunicare cu acestea.
  • îndeplineste oricare alte sarcini încredinţate de Preşedinte, Biroul Executiv sau Consiliul Judeţean, în limita prezentului statut şi a legislaţiei în vigoare.

Art.12 Secretar cu Programe profesionale și sociale are urmatoarele atributii specifice:

  • coordonează direct şi răspunde de activitatea departamentului de statistica.
  • nominalizează titularul departamentului din subordine, cu consultarea Preşedintelui, şi îl propune Biroul Executiv spre aprobare.
  • urmăreşte evidenţa membrilor şi organizarea filialelor şi nucleelor SANITAS şi propune periodic Biroului Executiv eficientizarea activităţii filialelor şi a organizaţiei;
  • urmăreşte convocarea şi organizarea „la termen” a adunărilor generale de alegeri la nivelul filialelor SANITAS, prezintă aceste termene Preşedintelui, Biroul Executiv şi preşedinţilor de filială. Asigură documentația pentru organizarea corespunzătoare a acestora. Este depozitarul documentației întocmite la alegeri. Întocmeste adrese pentru înstiințarea conducerii unităților privind componenta Comitetelor Executive ale filialelor.
  • se ocupă, împreună cu șeful de departament din subordine, de întocmirea și operarea bazei de evidență a membrilor Sanitas.
  • promovează şi coordonează acţiunile sociale, întocmeşte anchetele sociale.
  • răspunde de aplicarea Regulamentului de ajutoare, indemnizații și alte forme de sprijin acordate de Sindicatul Sanitas Constanța, verifică și vizează cererile de ajutor social.
  • se ocupă de distribuirea biletelor de odihnă şi tratament către membrii de sindicat SANITAS.
  • raspunde de arhivarea documentelor si de arhiva sindicatului.
  • Se ocupa de instruirea personalului angajat in ceea ce priveste Securitate si Sănătate în muncă.
  • îndeplineste oricare alte sarcini încredinţate de Preşedinte, Biroul Executiv sau Consiliul Judeţean, în limita prezentului statut şi a legislaţiei în vigoare.

Art.13 Secretar cu Programe de organizare si redactare are urmatoarele atributii specifice:

  • coordonează direct şi răspunde de activitatea departamentului de organizare, protocol şi reprezentare.
  • nominalizează titularul departamentului din subordine, cu consultarea Preşedintelui, şi îl propune Biroul Executiv spre aprobare.
  • verifică valabilitatea contractelor colective de muncă la nivelul unităților sanitare și de asistență socială, sesizează Președintelui ajungerea acestor contracte colective în ultimele 3 luni de valabilitate, asigură documentația pentru negocierile colective. Este depozitarul originalelor contractelor colective de muncă și asigură distribuirea de copii ale acestor contracte liderilor de filiale.
  • asigură, la solicitarea Președintelui, redactarea contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate și actualizarea acestora cu clauzele contractelor de muncă încheiate la nivel superior.
  • întocmeşte, în timpul întrunirii, procesele-verbale ale Biroului Executiv şi ale Consiliul Judeţean.
  • se documentează temeinic, îşi însuşeşte şi răspunde de legislaţia privind exercitarea profesiei, codul muncii, dialogul social, negocierile colective şi conflictele de muncă;
  • întocmeşte, sub îndrumarea preşedintelui, corespondenţa emisă de sindicat.
  • se documentează temeinic, îşi însuşeşte şi răspunde de Statut şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Sindicatului SANITAS Constanţa şi de legislaţia specifică sindicatelor.
  • verifică valabilitatea reprezentativității sindicatului la nivelul fiecărei filiale, sesizează Președintelui ajungerea acestor reprezentativități în ultimele 3 luni de valabilitate, asigură documentația specifică pentru reînnoirea reprezentativității și face demersurile necesare în acest sens.
  • se ocupă, împreună cu șeful de departament din subordine, de serviciile de protocol la întâlnirile organizate de Sindicatul Sanitas Constanța.
  • Îndeplinește oricare alte sarcini încredinţate de Preşedinte, Biroul Executiv sau Consiliul Judeţean, în limita prezentului statut şi a legislaţiei în vigoare.

 

Dispozitii finale

Art. 14 (1) Prezentul Regulament se completează, în mod corespunzător, cu prevederile Statutului Sindicatului SANITAS Constanța, ale Regulamentului de organizare și funcționare al sindicatului și ale legislației în vigoare.

(2) Orice modificare sau completare a prezentului Regulament se face la propunerea Președintelui, a Biroului Executiv Județean sau a Consiliului Județean și se aprobă de Consiliul Județean, cu respectarea condițiilor de cvorum și vot prevăzute de Statut și de Regulamentul Consiliului Județean.

(3) În cazul în care, ulterior aprobării prezentului Regulament, intervin modificări ale Statutului sau ale legislației aplicabile, dispozițiile contrare din Regulament se consideră de drept modificate sau abrogate, urmând a fi aduse la zi la prima ședință ordinară a Consiliului Județean.

Art. 15 Prezentul Regulament intră în vigoare la data aprobării lui de către Consiliul Județean al Sindicatului SANITAS Constanța și se aplică de la această dată tuturor activităților Biroului Executiv Județean.


ANEXA nr 4

Regulamentul Filialelor Sanitas

Art. 1 Sindicatul SANITAS Constanţa este un sindicat unic constituit din filiale organizate la nivelul unităţilor sanitare, unităților de asistență socială, cabinete școlare ș.a.

Art. 2 Filialele au în componența lor membri de sindicat care provin din rândul personalului unei unităţi reuniţi indiferent de naţionalitate, sex, convingeri politice, religie şi vârstă după caz. Acestea pot avea în structură toate categoriile de personal inclusiv funcţionarii publici.

Art. 3 Prin filială a sindicatului SANITAS Constanţa, se înţelege organizaţia SANITAS de la nivelul unei unităţi care are cel putin 10 membri din aceeași unitate.

Art. 4 Filialele sindicatului SANITAS Constanţa sunt formate din unul sau mai multe nuclee. Prin nucleu al unei filiale SANITAS Constanţa, se înţelege grupul de membri de sindicat constituit la nivelul secţiei, compartimentului unei unităţii, etc. conform prevederilor prezentului regulament. Organizarea in nuclee la nivelul unei filiale este obligatorie la filialele care au peste 400 membrii de sindicat. Regulamentul filialelor este întocmit de Biroul Executiv și aprobat de Consiliul Județean.

Organizarea si functionarea filialelor

Art. 5 Dobândirea calităţii de membru al sindicatului SANITAS Constanţa se face, în baza liberului consimţământ, prin cerere de înscriere, aprobată de preşedintele filialei respective.

Art. 6 a) Pierderea calităţii de membru al Sindicatului SANITAS Constanţa se poate face prin:

  • retragere, la cerere;
  • excludere, în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului Judeţean.
  • dizolvarea sindicatului SANITAS Constanţa.
  1. b) Pierderea calităţii de membru SANITAS Constanţa determină anularea oricărui drept asupra patrimoniului sindicatului SANITAS Constanţa cu excepţia dizolvării sindicatului SANITAS Constanţa.

Art. 7 Alegerile, la toate nivelurile filialelor, se fac prin vot o dată la 4 ani, astfel:

La nivelul nucleelor alegerile se organizează, de regulă, în perioada premergătoare alegerilor de la nivelul filialei SANITAS, de catre Comitetul Executiv al filialei.

Organele de conducere la acest nivel sunt:

– reprezentant nucleu;

– supleant reprezentant nucleu.

În nucleele care au sub 20 de membri va fi ales doar reprezentantul nucleului.

Candidaturile se depun la sediul filialei după anunțul privind organizarea alegerilor la nivel de nucleu.

În cazul în care la nivelul unui nucleu sindical:

  • exista un singur candidat pentru fiecare funcție electivă, alegerile sunt organizate la nivelul secției sau compartimentului respectiv, de către un comitet de alegeri, format din 3 membri, desemnat de către Comitetul Executiv al filialei, comitet care are în componență un reprezentant al Comitetul Executiv al filialei.
  • sunt mai multe candidaturi pentru aceeași funcție, Comitetul Executiv al filialei organizează alegerile prin vot secret cu participarea a cel puțin 2/3 din numărul reprezentanților nucleului, stabiliți conform normei de reprezentare de la art. 8.

În situația în care, ca urmare a demisiei reprezentantului de nucleu, a pierderii calității de membru de sindicat sau în alte situații speciale care fac imposibilă exercitarea mandatului (deces, suspendare din funcție, imposibilitate obiectivă de participare pe o perioadă îndelungată), precum și în situația în care, din motive obiective, nu se pot organiza alegeri la nivelul unui nucleu, reprezentantul nucleului poate fi numit cu titlu provizoriu de către Biroul Executiv Județean, la propunerea președintelui filialei, până la organizarea alegerilor în condițiile prezentului regulament.

La nivelul filialelor Sindicatului SANITAS Constanţa alegerile au loc, de regulă, în perioada premergătoare Conferinţei Judeţene de Alegeri, în cadrul Adunării Generale a reprezentanţilor nucleelor/membrilor SANITAS, întrunită statutar în prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul reprezentanţilor stabiliți conform normei de reprezentare, iar în filialele unde sunt constitute nuclee; fiecare nucleu are dreptul la cel puțin un reprezentant.

Organul de conducere la nivelul filialelor poartă titulatura de Comitet Executiv.

Comitetul Executiv la filialele cu până la 200 membrii are următoarea componenţă:

  • preşedinte filială;
  • vicepreşedinte filială;

Comitetul Executiv la filialele cu un număr cuprins între 201-500 membrii are următoarea componenţă:

  • preşedinte filială;
  • vicepreşedinte filială;
  • secretar filială.

Comitetul Executiv la filialele cu peste 500 membrii are următoarea componenţă:

  • preşedinte filială;
  • primvicepreședinte filială;
  • vicepreşedinte filială;
  • secretar filială.

În funcție de situația existentă în fiecare filială, Consiliul Județean poate aproba, la propunerea BEx, modificarea structurii CEx-ului (majorarea sau reducerea numărului de vicepreședinți, eliminarea funcției de secretar filială, etc.).

Norma de reprezentare şi depunerile de candidatură pentru aceste funcţii se fac în conformitate cu prezentul regulament.

La nivelul filialei, alegerile se organizează în cadrul Adunării Generale, din rândul membrilor filialei respective, care nu îndeplinesc funcţii de conducere în Comitetele Directoare sau funcţii asimilabile la nivelul unităţilor publice, la nivelul unui partid politic şi care nu fac parte din organele deliberative ale unităţilor administrativ‑teritoriale.

În situaţia în care, ca urmare a demisiei, pierderii calităţii de membru de sindicat sau în alte situaţii speciale care fac imposibilă exercitarea mandatului (deces, suspendare din funcţie, imposibilitate obiectivă de participare pe o perioadă îndelungată), precum şi în situaţia în care, din motive obiective, nu se pot organiza alegeri la nivelul filialei până la data stabilită, funcţiile vacante din Comitetul Executiv al filialelor cu până la 500 de membri pot fi ocupate cu titlu provizoriu prin numire de către Biroul Executiv Judeţean, până la organizarea alegerilor în condiţiile prezentului regulament.

Art. 8 Norma de reprezentare:

Adunarea generala din filiala/nucleu este statutar intrunita in prezenta a cel putin 2/3 din numarul reprezentantilor filialei/nucleelor si este de:

  • 1 reprezentant / 2,5 membri pentru filialele/nuclee SANITAS cu mai putin de 50 membri;
  • 1 reprezentant / 3,5 membri pentru filialele/nuclee SANITAS cu un nr. cuprins între 51 – 100 membri;
  • 1 reprezentant / 5 membri pentru filialele/nuclee SANITAS cu un nr. cuprins între 101 – 150 membri;
  • 1 reprezentant / 6 membri pentru filialele/nuclee SANITAS cu un nr. cuprins între 151 – 200 membri;
  • 1 reprezentant / 7 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 201 –300 membri;
  • 1 reprezentant / 8 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 251 – 300 membri;
  • 1 reprezentant / 8,5 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 301 –400 membri;
  • 1 reprezentant / 9 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 351 – 400 membri;
  • 1 reprezentant / 10 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 401 – 500 membri;
  • 1 reprezentant / 11 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 501 – 600
  • membri;
  • 1 reprezentant /12 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 601 – 700
  • membri;
  • 1 reprezentant / 13 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 701 – 800
  • membri;
  • 1 reprezentant / 14 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 801 – 900
  • membri;
  • 1 reprezentant / 15 membri pentru filialele SANITAS cu un nr. cuprins între 901 – 1000 membri;
  • 1 reprezentant / 30 de membri pentru filialele SANITAS cu un nr. peste 1000 membri.

Art. 9 a) Membrii Comitetului Executiv ai filialelor SANITAS care au pana la 400 membri de sindicat se aleg prin vot secret în baza candidaturilor depuse şi înregistrate în timpul ședinței de alegeri.

b). Membrii Comitetului Executiv ai filialelor SANITAS care au peste 400 membri de sindicat se aleg prin vot secret în baza candidaturilor depuse şi înregistrate la secretariatul Sindicatului SANITAS Constanţa cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de începerea Adunării Generale a filialei, pentru tipărirea buletinelor de vot de către secretariatul sindicatului.

  1. c) La Adunarile Generale de alegeri organizate în filialele SANITAS participa cel putin un reprezentant al Biroului Executiv desemnat de Presedintele Sindicatului Sanitas. Acesta conduce sedința de alegeri în timpul exprimarii votului.
  2. d) La Adunarile Generale de alegeri organizate în filialele SANITAS unde candidează câte un singur candidat pe fiecare funcție electivă, la propunerea reprezentantului Biroului Executiv desemnat de Presedintele Sindicatului Sanitas și cu acordul tuturor participanților la adunarea generală, se va utiliza procedura votului deschis care se desfăşoară prin ridicarea mâinii, majoritatea simplă decizând rezultatul votului.
  3. e) Pentru supravegherea procesului de votare și numărarea voturilor în timpul Adunării Generale se alege o comisie de 2-5 membri pentru supravegherea si numararea voturilor din randul membrilor de sindicat din filială, care nu candidează. Aceasta comisie este condusa de reprezentantul/reprezentantii Biroului Executiv al Sindicatului SANITAS Constanta. Procesul-verbal încheiat cu ocazia alegerilor în filiale va fi depus la sediul Sindicatului SANITAS Constanta împreună cu buletinele de vot.
  4. f) În timpul sedinței de alegeri candidații la functiile elective, sunt verificați, în baza declarației verbale pe propria răspundere – consemnată în procesul-verbal, dacă îndeplinesc condițiile de depunere a candidaturii în ceea ce priveste incompatibilitățile.

Drepturile Filialelor

Art. 10 Dreptul de a fi reprezentate la toate nivelurile de conducere şi coordonare.

Art. 11 Dreptul de a beneficia de sprijin în susţinerea acţiunilor revendicative la nivel de unitate sau la locul de muncă.

Art. 12 Dreptul de a beneficia de asistenţa de specialitate a Biroului Executiv, a departamentelor din cadrul sindicatului SANITAS Constanţa şi a organismelor specializate pe diferite domenii cu care sindicatul are încheiate colaborări (juridic, financiar, etc), la toate nivelurile.

Art. 13 Dreptul de a fi informate periodic asupra activităţii sindicatului SANITAS Constanţa, a Federaţiei Sanitas şi a CNSLR Frăţia.

Art. 14 Dreptul de a fi reprezentate în relaţia cu conducerea unităţii, de a li se înlesni accesul la organele puterii de stat (instituţiile publice centrale şi locale), organizaţii neguvernamentale la toate nivelurile, după caz, în situaţii deosebite la cererea expresă a preşedintelui filialei sau a Comitetului Executiv al filialei.

Art. 15 Dreptul de a beneficia de serviciile sindicale, în mod transparent şi nediscriminatoriu (programe de formare şi informare sindicală, programe de formare profesională ş.a.), asigurate de Sindicatul SANITAS Constanţa, pentru membrii pe care îi reprezintă.

Art. 16 Dreptul de a prezenta şi susţine fără nici o îngrădire, propuneri, moţiuni, rezoluţii, amendamente, programe proprii de acţiune în interesul general al membrilor SANITAS Constanţa, la toate nivelurile.

Obligatiile Filialelor

Art. 17 Să respecte prevederile Statului Sindicatului SANITAS Constanţa şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al acestuia.

Art. 18 Să respecte hotărârile şi deciziile organelor de conducere ale Sindicatului SANITAS Constanţa.

Art. 19 Să participe activ la toate acţiunile iniţiate de organele de conducere şi să informeze Consiliul Județean/Biroul Executiv/Președintele asupra activităţii proprii.

Art. 20 Să nu iniţieze acţiuni în numele sau împotriva intereselor Sindicatului SANITAS Constanţa, ale Federaţiei SANITAS sau altor organizaţii sindicale la care Sindicatului SANITAS Constanţa este afiliat.

Presedintele Filialei Sanitas

Art. 21 Îndeplineşte atribuţii de preşedinte la nivelul filialei.

Art. 22 Are în competenţă următoarele atribuţii specifice:

  • îşi însuşeşte Statutul, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al sindicatului SANITAS Constanţa şi legislaţia necesară îndeplinirii atribuţiilor sale;
  • conduce activitatea Comitetului Executiv din filială.
  • participă activ la toate acţiunile şi activităţile sindicale stabilite de Preşedinte, Biroul Executiv sau Consiliul Judeţean.
  • aprobă înscrierile/retragerile în/din sindicatul SANITAS Constanţa, fiecare lider la nivelul filialei pe care o conduce, precum şi reînscrierea unui fost membru SANITAS exclus/retras, în condiţiile precizate în Regulamentul Consiliului Judeţean.
  • se obligă să informeze Biroul Executiv şi Preşedintele asupra hotărârilor, de interes general, luate la nivelul filialei;
  • convoacă şi asigură alături de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv, organizarea de alegeri „la termen” la nivelul filialei, precum şi la nivelul nucleelor SANITAS din organizaţia pe care o reprezintă, conform Regulamentului filialelor.
  • convoacă membrii Comitetului Executiv și reprezentanţii nucleelor SANITAS din structura filialei, pentru informare şi dezbatere;
  • urmăreşte virarea la timp şi corect a cotizaţiei.
  • reprezintă membrii filialei sindicatului SANITAS Constanţa în Comitetul Director/Consiliul Consultativ al unităţii, la toate nivelurile unităţii respective şi la concursurile de ocupare a unor posturi vacante, ca observator cu împuternicirea Președintelui Sindicatului Sanitas Constanța.
  • negociază şi semnează, alături de echipa de negociere, Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivelul unităţii;
  • furnizează trimestrial secretariatului Sindicatului Sanitas Constanța, listing-ul cu membrii de sindicat.
  • îndeplineste oricare alte sarcini încredinţate de Preşedinte, Biroul Executiv sau Consiliul Judeţean, în limita prezentului statut şi a legislaţiei în vigoare.

Dispozitii cu caracter special

Art. 23 1.) Președinții de filiala/membrii Comitetului Executiv își încetează activitatea în următoarele situații:

  1. a) demisie;
  2. b) deces;
  3. alte situații prevăzute de legislația în vigoare.

2) În situația în care Președintele filialei nu-și mai poate exercita mandatul, într-una din situațiile prevăzute de art. 23, literele a) sau b) vicepreședintele sau secretarul filialei (în situația în care vicepreședintele se află în imposibilitatea preluării funcției) va prelua conducerea interimară a filialei cu aprobarea Biroului Executiv al Sindicatului SANITAS Constanta.

3) În situația în care un alt membru al Comitetului Executiv nu-și mai poate exercita mandatul, din cauza unei situații prevăzute de art. 23, literele a) sau b) Președintele de filială propune un înlocuitor interimar pană la alegerile la termen care va fi supus aprobării Biroului Executiv al Sindicatului SANITAS Constanta.

4) In situația în care întregul Comitet Executiv al filialei demisionează sau este incompatibil, conducerea interimară a filialei va fi exercitată de Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS Constanta pana la organizarea alegerilor.

Dispozitii finale

Art. 24 În cazul dizolvării Sindicatului SANITAS Constanţa, patrimoniul se împarte între filialele existente la data respectivă, proporţional cu sumele virate în ultimele 48 de luni de fiecare organizaţie.

Art. 25 Filialele SANITAS, membrii şi reprezentanţii aleşi în organele de conducere, au dreptul la recompense morale şi materiale, în conformitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Sindicatului SANITAS Constanţa, la propunerea Biroului Execuțiv și cu aprobarea Consiliului Județean al Sindicatului SANITAS Constanţa.

Art. 26 Filialele SANITAS, membrii şi reprezentanţii aleşi în organele de conducere, pot fi sancţionaţi pentru încălcarea prevederilor statutare, în conformitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Sindicatului SANITAS Constanţa, la propunerea Biroului Execuțiv și cu aprobarea Consiliului Județean al Sindicatului SANITAS Constanţa.

Art. 27 Presedintele filialei propune membrilor Comitetului Executiv ai filialei modul de utilizare a procentului destinat prin Planul de Buget anual pentru cheltuieli ocazionale la nivel de filială iar decizia se ia în Comitetului Executiv ai filialei prin vot. Aceste cheltuieli sunt aprobate de Președintele Sindicatului Sanitas Constanța și validate de Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS Constanța.

Art. 28 Utilizarea sumelor disponibile în conturile de nesindicaliști ale filialelor Sanitas Constanța se face în conformitate cu prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate. Operațiunile bancare se fac doar cu aprobarea Președintelui Sindicatului Sanitas Constanța.

Art. 29 Consiliul Județean al Sindicatului Sanitas Constanța poate aproba prelungirea mandatelor Comitetelor Executive ale filialelor/ale organelor de conducere ale nucleelor filialelor.

 

Reorganizarea filialelor

Art. 30 – Fuziunea filialelor

(1) Fuziunea a două sau mai multe filiale SANITAS poate fi propusă:

  1. a) de preşedinţii filialelor implicate, printr-o cerere comună adresată Biroului Executiv Judeţean;
  2. b) de Biroul Executiv Judeţean, în baza unei analize privind eficienţa organizatorică şi reprezentativitatea sindicală.

(2) Cererea de fuziune va fi însoţită de: proiectul de protocol de fuziune, care va cuprinde cel puţin:

  1. a) denumirea filialei rezultate, componenţa Comitetului Executiv provizoriu, situaţia contractelor colective de muncă şi a reprezentativităţii;
  2. b) situaţia numerică a membrilor de sindicat din fiecare filială.

(3) Biroul Executiv Judeţean analizează documentaţia şi înaintează Consiliului Judeţean o propunere motivată de aprobare sau respingere a fuziunii.

(4) Fuziunea filialelor se aprobă prin hotărâre a Consiliului Judeţean, în condiţiile de cvorum şi majoritate prevăzute de Statut.

(5) Până la organizarea alegerilor la nivelul filialei rezultate din fuziune, conducerea acesteia este asigurată de un Comitet Executiv provizoriu, numit de Biroul Executiv Judeţean, cu consultarea preşedinţilor filialelor care au fuzionat.

(6) Fuziunea filialelor se comunică tuturor membrilor de sindicat vizaţi şi se operează în evidenţele sindicatului, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.


ANEXA nr 5

Regulamentul Comisiei de cenzori

Art.1 În cadrul sindicatului SANITAS Constanţa funcţionează Comisia de Cenzori compusă din 3 membri:

  1. a) şeful Comisiei, ales prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, de Conferinţa Judeţeană de alegeri;
  2. b) 2 membri, numiţi din patru în patru ani în prima întrunire a Consiliului Judeţean sau după Conferinţa Judeţeană, conform prevederilor prezentului statut.

Membrii Comisiei de Cenzori nu pot fi, în acelaşi timp, membri ai organelor de conducere.

Art. 2 Comisia de Cenzori îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul Regulament, cu respectarea prezentului statut, a normelor metodologice şi a regulamentelor emise de Federaţia Sanitas, sub coordonarea Comisiei de Cenzori a federaţiei Sanitas.

Art. 3  Îndeplineşte următoarele atribuţii :

  1. a) verifică trimestrial sau la sesizare (făcută de membrii Consiliului Judeţean sau de filiale SANITAS), activitatea financiară şi economică a sindicatului SANITAS Constanţa;
  2. b) urmărește respectarea planului de buget, virarea corectă şi la timp a cotizaţiei în contul sindicatului de către filialele Sanitas, precum şi virarea cotizaţiei către Federaţia Sanitas;
  3. c) rezultatul oricărui control este consemnat într-o Notă de control, în conformitate cu Regulamentul Comisiei şi cu normele financiare ale Federaţiei. Ele sunt prezentate Biroului Executiv spre vizare şi Consiliului Judeţean spre aprobare. Nota de control poate să cuprindă propuneri şi sugestii;
  4. d) informează, în timp util, compartimentul financiar-contabil, Biroul Executiv şi Consiliul Judeţean cu privire la orice modificare sau completare a legislaţiei financiar-fiscale.

 


ANEXA nr 6

Regulamentul Departamentelor

 

Dispozitii generale

Art.1  Prezentul regulament stabileste modul de organizare si functionare al departamentelor Sindicatului SANITAS Constanta.

Art.2  Departamentele Sindicatului SANITAS Constanta sunt:

  • Departamentul juridic.
  • Departamentul de statistică.
  • Departamentul de organizare, protocol şi reprezentare.
  • Compartimentul financiar contabil (cuprinde serviciul de contabilitate şi trezorierul, servicii care sunt sau pot fi externalizate).

 

Organizare si functionare

Art. 3  Activitatea departamentelor este coordonată de membrii Biroului Executiv şi se desfăşoară în conformitate cu regulamentele de organizare şi funcţionare proprii, elaborate de Biroul Executiv şi aprobate de Consiliul Judeţean.

Art. 4  (1) Titularii departamentelor şi compartimentelor sunt numiţi de Biroul Executiv la propunerea coordonatorului direct, în condiţiile prezentului statut, din patru în patru ani, în prima întrunire a Consiliului Judeţean, de după Conferinţă. Numirea se face din rândul membrilor SANITAS sau nemembri specializaţi în domeniile specifice activităţii departamentului. Aceştia nu pot fi, în acelaşi timp, membri ai organelor de conducere și control SANITAS Constanţa;

(2) Revocarea lor se face în condiţiile prezentului statut și a regulamentelor de organizare şi funcţionare proprii, elaborate de Biroul Executiv şi aprobate de Consiliul Judeţean.

(3) Activitatea lor se desfăşoară în concordanţă cu prevederile Statutului.

 

Atributii

Art.5  Atributiile departamentelor sunt stabilite de Presedinte si biroul executiv, aprobate de Consiliu judetean si fac parte din prezentul regulament.

Art.6  Sefii departamentelor au urmatoarele atributii, drepturi si obligatii:

  • indeplinesc activitati si duc la indeplinire toate sarcinile trasate de Presedinte, membrii Biroului executiv coordonatori ai fiecarui departament conform statutului;
  • cunosc si respecta statutul si anexele sale, duc la indeplinire hotararile organelor de conducere care le revin;
  • actioneaza pentru asigurarea calitatii si comunicarea in timp util cu toti membrii pentru rezolvarea indatoririlor ce le revin;
  • promoveaza drepturile profesionale, apara demnitatea, onoarea, libertatea si sesizeaza orice incalcare a acestora;
  • propune, participa si organizeaza desfasurarea de programe educationale si de formare sindicala, activitati sociale si de agrement, sportive, cultural artistice;
  • elaboreaza si adopta modalitati si conditii de verificare a raspunsului membrului de sindicat la actiunile intreprise;
  • sesizeaza Biroului executiv si Consiliul judetean asupra cazuri de abateri de la normele legislative in vigoare de care are cunostinta;
  • difuzeaza catre membrii de sindicat pliante informative sau materiale privind desfasurarea activitatii departamentului si de cunoastere a drepturilor sindicale;
  • colaboreaza si face schimb de informatii intre departamente;
  • propune reglementari cu privire la departamentul pe care il conduce;
  • au acces si primesc toate informatiile sindicale si a legislatiei sistemului de sanatate;
  • intocmesc si respecta planul anual de activitate care il propun spre avizare biroului executiv si aprobare consiliului judetean, la primul consiliu judetean din anul calendaristic;
  • au drept de a se adresa nemijlocit tuturor reprezetantilor conducerii sindicatului
  • au drept de asistenta juridica la cerere;
  • seful de Departament va sesiza in scris lipsa de aplicare a hotaririlor luate de Biroul executiv si Consiliu judetean cu privire la Departament, in conformitate cu prevederile statutare si a prezentului regulament;
  • atributiile departamentului de secretariat sunt cuprinse in fisa postului de secretar.

ANEXA nr 7

Regulamentul de Deconturi

Art. 1 Prezentul Regulament de deconturi stabileşte cadrul general privind acordarea, justificarea şi decontarea cheltuielilor efectuate în interesul Sindicatului SANITAS Constanţa, în concordanţă cu Statutul sindicatului, cu Regulamentul de deconturi al Federaţiei SANITAS şi cu legislaţia financiar‑contabilă în vigoare.

Art. 2 (1) La propunerea Biroului Executiv Judeţean, Consiliul Judeţean analizează şi decide asupra aprobării Regulamentului de deconturi al Federaţiei SANITAS ca model de referinţă pentru aplicarea la nivelul Sindicatului SANITAS Constanţa.

(2) În cadrul aceleiaşi proceduri, Consiliul Judeţean poate formula şi aproba propuneri de adaptare sau completare a prevederilor Regulamentului de deconturi al Federaţiei SANITAS, în măsura în care acestea sunt necesare pentru specificul activităţii la nivel judeţean şi nu contravin:

  1. a) legislaţiei financiar‑contabile în vigoare;
  2. b) Statutului Sindicatului SANITAS Constanţa;

Art. 3 (1) Modificarea sau completarea Regulamentului de deconturi se face la propunerea Biroului Executiv Judeţean sau a Comisiei de Cenzori şi se aprobă de Consiliul Judeţean, cu respectarea condiţiilor de cvorum şi vot prevăzute de Statut şi de Regulamentul Consiliului Judeţean.

(2) La fiecare modificare a Regulamentului de deconturi al Federaţiei SANITAS, Biroul Executiv Judeţean are obligaţia de a prezenta Consiliului Judeţean o analiză de impact şi, după caz, un proiect de actualizare a prezentului Regulament, astfel încât acesta să rămână aliniat atât la normele federaţiei, cât şi la legislaţia financiar‑contabilă în vigoare.