Consultaţiile, analizele medicale de rutină sau investigaţiile imagistice. Sunt serviciile medicale de unde spitalele ar putea scoate bani, transmite Ministerul Sănătăţii. În Capitală, puţine spitale mari au ambulatorii de specialitate, iar cele care au abia fac faţă pacienţilor care vor servicii gratuite. La Spitalul Sf. Ioan, de exemplu, holurile sunt pline.

Consultaţiile, analizele medicale de rutină sau investigaţiile imagistice. Sunt serviciile medicale de unde spitalele ar putea scoate bani, transmite Ministerul Sănătăţii. În Capitală, puţine spitale mari au ambulatorii de specialitate, iar cele care au abia fac faţă pacienţilor care vor servicii gratuite. La Spitalul Sf. Ioan, de exemplu, holurile sunt pline.

Medicii din ambulatoriu sunt nevoiţi să consulte pacienţii programaţi, pe cei din spital, dar şi eventualele urgenţe. Cei care ar vrea să plătească, n-ar mai avea loc într-o zi normală de muncă.

Şi totuşi, spitalul face anual aproximativ 700 de mii de lei din servicii oferite în regim privat. Şi asta doar pentru că este printre puţinele unităţi de stat care deţin un scintigraf. Aparatul poate determina diverse afecţiuni, pe care RMN-ul sau CT-ul nu pot. O investigaţie costă 500 de lei.

În Capitală, spitalul Floreasca şi Spitalul Bagdasar-Arseni nu au ambulatorii de specialitate. Spitalul Pantelimon are, dar prea puţine sunt serviciile în regim privat. Singurul este Spitalul Universitar, unde sistemul funcţionează de ani buni.

Încă de la începutul mandatului, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a îndemnat spitalele de stat să ofere servicii medicale în regim privat, pentru a-şi spori astfel bugetul propriu. În realitate însă, reprezentanţii unităţilor medicale spun că este…aproape imposibil.

Mulţi dintre aceşti medici lucrează două ture, adică au consultaţii şi la privat. Însă acolo, mai primesc un salariu substanţial.

Tarifele spitalelelor de stat pornesc de la 30 de lei, pentru o consultaţie, dar pot ajunge la 150 de lei pentru o fişă medicală sau chiar la 500 pentru o investigaţie imagistică. La privat, preţurile sunt cu 10% mai mari.

Potrivit ultimelor studii, 61% dintre români îşi fac analizele la privat, în timp de 39% preferă spitalele de stat în cazul internărilor de durată. Şi asta în contextul în care 35% dintre români suferă de o boală cronică, ce necesită analize şi consulturi periodice.

Sursa: observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.