Articolul 11 din Legea 153/2017 încalcă flagrant majoritatea principiilor care au stat la baza formulării legii (principiul nediscriminării, principiul egalităţii, principiul importanţei sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu), creând o categorie profesională aparte care depinde în totalitate de președinții consiliilor județene și de primari. În acest moment, prin aplicarea articolului 11, salarizarea diferă de la un județ la altul, de la o primărie la alta, existând diferențe salariale imense între colegii care au aceeași vechime, aceeași pregătire profesională și aceeași activitate.
             Milităm pentru eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la întreg personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie și solicităm Guvernului României modificarea Legii 153/2017 în sensul introducerii unei grile de salarizare pentru acești colegi.

Împreună suntem mai puternici !