Ordonanța de urgență care schimbă legea salarizării a trecut de Comisia de Muncă din Camera Deputaților. Modificările aprobate îi vizează, printre alții, pe medici și pe profesori, care ar urma să primească salarii mai mari. Ședința din Parlament a fost marcată de tensiuni între deputați și sindicaliști. Aceștia din urmă au plecat dezamăgiți, în ciuda beneficiilor obținute.

Potrivit modificărilor aprobate de membrii Comisiei de Muncă, managerii de spitale, farmaciştii, psihologii, dar şi asistenţii ar urma să aibă salarii mai mari. Rămân însă niște discrepanțe salariale, avertizează sindicaliștii.

“Farmacistul, până la biolog inclusiv, este clar dezavantajat în raport cu celelalte categorii profesionale. Sunt salarizați în 2022 mai aproape de infirmieră decât de medic”, a motivat Iulian Pope, de la Federația Sanitas.

Adrian Solomon, preşedintele comisiei, a explicat rațiunea acestor modificări: medicii și asistentele trebuie stimulați să rămână în spitalele din țară.

Noile modificări se adresează şi administraţiei penitenciarelor: angajații din închisori ar urma să aibă orele suplimentare plătite.

Și de data aceasta sindicaliștii au avut nemulțumiri. Subliniază că au primit mai puțin decât li s-a promis inițial.

Sindicaliștii din Poliție arată că ordonanța de modificare a legii salarizării nu le rezolvă problemele de fond și amenință cu proteste.

Ordonanţa 91, care vine să repare legea salarizării, urmează să fie supusă la vot în Camera Deputaţilor, for decizional.

Sursa: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.