Funcția de asistent medical este de departe categoria profesională cea mai defavorizată de prevederile Legii 153/2017, salarizarea acestei categorii fiind stabilită fără a se ține cont de complexitatea și importanța activității desfășurate, de poziția acesteia în cadrul echipei medicale, de pregătirea profesională și de ierarhia față de celelalte categorii profesionale, deși, în textul legii, se precizează că la baza elaborării acesteia s-a avut în vedere principiul ierarhizării în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate. Diferențele salariale dintre asistentul medical și restul categoriilor de personal sunt prea mari sau prea mici, fără să existe o logică care să justifice această poziționare. În acest sens exemplificăm:

  • raportul dintre salariul medicului și cel al asistentului medical a fost rupt, medicul având un salariu de 3 ori mai mare.
  • diferența dintre salariul asistentului medical principal cu studii PL și cel al infirmierei este extrem de mică, 360 lei – respectiv 9,2 %‚ în condițiile în care diferența între infirmiera și îngrijitoare este de 600 lei – respectiv 17 %, fără să se țină cont de nivelul de calificare, de durata studiilor și de complexitatea muncii prestate. Facem precizarea pentru domnii guvernanți că studiile postliceale au durata de 3 ani iar cursurile pentru infirmiere durează 3 luni.
  •  diferența dintre salariul asistentului medical principal cu studii PL și al șoferului, muncitorului calificat este de 60 lei, respectiv 1,5%.
  • diferența dintre salariul asistentul medical principal cu studii PL și al casierului, arhivarului este de 160 lei, respectiv 4%

*calculele s-au facut având în vedere salariile de bază din grila pentru unități clinice, gradatia 0.

            Faptul că asistenții medicali au beneficiat încă din luna martie 2018 de salariile de bază prevăzute în legea salarizării pentru anul 2022 a creat percepția că au salarii foarte mari, dar în realitate peste 80% dintre asistenții medicali au salariul net situat între 2800 lei – 4300 lei, sub salariul mediu net la nivel național (4554 lei în luna martie 2023, potrivit I.N.S.).
            Până în 2017 raportul dintre salariul medicului și al asistentului medical era egal cu raportul dintre salariul asistentei și cel al infirmierei.
            Considerăm că este imperios necesară reașezarea salariului asistentului medical pe o poziție corespunzătoare cu nivelul pregătirii profesionale, complexitatea, importanța activității desfășurate și locul pe care îl deține în echipa medicală și instituirea unui raport corect de ierarhizare între funcții. Pentru reechilibrarea acestei situații nu se ia în calcul sub nicio formă reducerea altor salarii de bază.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !
BIROUL EXECUTIV AL SINDICATULUI SANITAS CONSTANȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.