COMUNICAT DE PRESĂ: întâlnirea reprezentanților Federației SANITAS cu premierul României și ministrul Sănătății

0
254

Ca urmare a acţiunii din data de 22 iulie 2020 în cadrul căreia membrii SANITAS au depus la Guvernul României câteva zeci de memorii ce au cuprins problemele cu care se confruntă personalul medical din sistemul sanitar public,

Astăzi, 28 iulie 2020, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Federaţiei SANITAS şi cei ai Ministerului Sănătăţii, întâlnire la care a participat şi premierul României, domnul Ludovic Orban.      

Cele mai importante solicitări, pentru care am primit garanţii ferme că vor fi soluţionate în cel mai scurt timp sunt:

Reluarea dialogului social instituționalizat la toate nivelurile. Părţile au convenit că este indispensabilă reluarea dialogului social corect şi asumat tocmai pentru a putea preîntâmpina apariţia unui număr atât de mare de probleme precum şi pentru a găsi modalităţi de soluţionare a acestora.

Adaptarea condițiilor de muncă la situația epidemiologică actuală. Guvernul a oferit garanţii că toţi salariaţii din sistemul sanitar vor primi echipamente de protecţie conforme şi suficiente, iar în acest sens vor emite noi reglementări avizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

În ceea ce priveşte reducerea timpului de lucru a personalului din spitalele faza I, faza II şi suport COVID-19, se caută soluţii inclusiv pentru adaptarea normativului de personal la condiţiile specifice.

Creşterea salariilor pentru angajaţii din direcţiile de sănătate publică implicaţi direct în activităţile de limitare a efectelor pandemiei şi crearea posibilităţii de plată a orelor suplimentare pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar, inclusiv pentru funcţionarii publici  din cadrul direcţiilor de sănătate publică. În acest sens, Guvernul României va emite o ordonanţă de urgenţă în cel mai scurt timp.

Se va suplimenta cu 1.000 numărul de posturi din cadrul direcţiilor de sănătate publică şi din serviciile de ambulanţă publică.

Amendarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul creşterii plafonului pentru sporuri de la 30% la 35% pe ordonator principal de credite. Acest lucru se va realiza printr-o nouă lege. Federaţia Sanitas consideră necesară exceptarea sistemului sanitar de la acest plafon pe perioada pandemiei declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În ceea ce priveşte detaşarea personalului medical în această perioadă, părţile au convenit cumularea sporului de detaşare (50%) cu  celelalte drepturi salariale. În acest sens, Guvernul va emite un act normativ care să reglementeze condiţiile de detaşare.

Cu privire la acordarea voucherelor de vacanţă aferente anului 2020, reprezentanţii Guvernului au oferit garanţii că acestea se vor acorda conform legislaţiei în vigoare, managerii unităţilor sanitare urmând să facă demersurile necesare.

Creşterea salarială la nivelul anului 2022 pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar public (infirmiere, personal TESA, brancardieri, îngrijitoare etc.). Ministerul Sănătăţii şi-a asumat ca în cel mai scurt timp să calculeze impactul bugetar, urmând ca împreună cu reprezentanţii Federaţiei SANITAS să stabilească data de aplicare. Organizaţia noastră a reiterat că această solicitare rămâne una dintre cele mai importante în această perioadă.

În ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 82/2020 (acordarea stimulentului de 2.500 de lei), părţile au convenit identificarea sursei de finanţare şi a soluţiilor tehnice pentru acordarea unitară a acestuia.

Toate solicitările Federaţiei SANITAS depuse astăzi la Ministerul Sănătăţii rămân în continuare în prim-planul atenţiei noastre urmând să fie discutate la următoarele întâlniri.

BIROUL OPERATIV al Federaţiei SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *