Prioritatea pentru Federația Sanitas din România o reprezintă soluţionarea revendicărilor înaintate autorităţilor statului, într-o perioadă cât mai scurtă de timp. În acest sens, SANITAS va continua toate acțiunile sindicale legale, prevăzute pentru următoarea perioadă.

Astfel, între 9 și 13 mai a.c., Federaţia SANITAS din România va organiza pichetarea Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerului Finanţelor Publice.

Totodată, Federaţia va continua negocierile cu Ministerul Muncii, iar acordul semnat cu Ministerul Sănătăţii reprezintă în continuare baza tuturor negocierilor privind reglementarea problemelor cu care se confruntă sistemul sanitar.

În continuare, Federația SANITAS este deschisă la dialog şi negocieri cu acele instituţii ale statului care înțeleg importanţa apariţiei unei Ordonanţe de Urgenţă care să elimine inechităţile şi discriminările salariale din sistemul sanitar şi sistemul de asistenţă socială, ordonanţă care să se raporteze la situaţiile concrete şi reale ale celor două sisteme, aşa cum au fost ele prezentate de Federaţie la toate negocierile care s-au desfăşurat până acum.

SANITAS va continua pichetările instituțiilor guvernamentale ale țării până când toate solicitările înaintate guvernanţilor vor fi rezolvate.

Federaţia SANITAS din România atrage atenţia Guvernului României că situaţia în care se află sectorul sanitar și de asistență socială trebuie reglementată, iar lipsa de răspuns va fi taxată cu GREVĂ GENERALĂ.

A sosit timpul să vedem că cele două sisteme (sanitar și de asistență socială) reprezintă cu adevărat o prioritate națională !

#sanitasconstanta