După înghețările salariale din 2010, Romania avea nevoie urgentă de un cadru legislativ coerent și echitabil care să reintroducă ordine în sistemul public de salarizare și să elimine inechitățile salariale generate de creșterea salariului minim, mai ales în sănătate și asistență socială.

Acestă lege trebuia construită cu multă transparență, pe calea dialogului şi a negocierii cu partenerii sociali: sindicate și patronate, proces în care noi sindicaliștii am fi avut ocazia legală să prezentăm puncte de vedere bine fundamentate și documentate. Am fi avut o lege a salarizării unitară, mult mai bună, echitabilă, clară cu același buget salarial alocat. În schimb Guvernul, ca SĂ EVITE DIALOGUL CU SINDICATELE s-a spălat pe mâini şi a pasat legea Parlamentului unde aceasta și-a pierdut caracterul de LEGE UNITARĂ.

Ce am primit ? Am primit o lege a salarizării unitară doar prin prisma discriminărilor și a inechităților, o lege care a adus și produce încă discordie, frustrări, revolte și dezbinarea echipei medicale, o lege care a schimbat alarmant ierarhiile de salarizare între anumite categorii profesionale din sănătate și asistență socială, care a poziționat într-o situație umilitoare multe categorii profesionale și care nu respectă nici măcar principiile enunțate în conținutul ei.

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, UNITAR înseamnă ceva care este lipsit de inconsecvențe sau de diferențieri. Legea salarizării s-a dovedit în fapt a fi profund NEUNITARĂ, generând categorii speciale de bugetari de care am tot discutat (bugetarii fără grilă și bugetari de mâna a doua).

Nimeni nu cred că a anticipat că pot fi jignite categorii profesionale cu studii superioare de licență, masterate și doctorate cum ar fi: fiziokinetoterapeuți, profesori CFM, asistenți sociali, farmaciști, biologi, chimiști, biochimiști, psihologi, logopezi…etc, care au ajuns să câștige mai puțin decât angajații cu studii medii. Aceste prevederi frustrante și aducătoare de nemulțumiri sunt greu de explicat și de îndreptat iar Guvernul, refuzând consultările cu sindicatele, are această obligație în mod solitar.

Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificarea Codului Fiscal (mutarea contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor) și Regulamentul de sporuri, a condus la diminuări salariale pentru multe categorii de personal sănătate și asistență socială.

Creșterile salariale la maximul din grilă aplicate doar pentru anumite categorii profesionale a dus la acumularea de multă nemulţumire anulând complet caracterul unitar al intenţiei legislative și a spulberat unitatea echipei medicale. Diferențele salariale prin aplicarea majorărilor salariale etapizate până în anul 2022 sunt enorme și nu mai pot fi recuperate!

La presiunea noastră, a sindicaliștilor din Federația Sanitas, Guvernul a modificat prin ordonanţe Legea salarizării, dar aceste corecturi nu rezolvă decât parţial problemele de fond din lege. În opinia noastră Legea 153/2017 necesită corecții majore pentru rezolvarea inechităților generate de încălcarea gravă a principiilor din dreptul muncii, în special a principiului nediscriminării. Aceste modificări trebuiesc operate cât mai rapid cu consultarea obligatorie a partenerilor sociali, în special cu consultarea sindicatelor.

Trebuie să ne regrupăm, să strângem rândurile și să continuăm lupta până când fiecare revendicare va fi câștigată, până când fiecare discriminare va fi îndreptată. Nu putem face față, nu putem produce aceste modificări decât dacă suntem în continuare uniți și puternici !

Împreună suntem mai puternici !