Amendamentele admise de Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

0
18596

AVIZUL poate fi consultat aici: Aviz Comisia pentru sanatate si familie 27 februarie 2018

Astăzi, 27 februarie 2018, la Camera Deputaților, pe ordinea de zi a Comisiei pentru Sănătate și Familie și a Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială s-a aflat proiectul de lege privind adoptarea O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017.

Reprezentanții Biroului Operativ al Federației SANITAS s-au aflat la dezbateri în Comisia pentru Sănătate și Familie și au susținut în întregime propunerile de modificare transmise de Membrii SANITAS. Dezbaterile au fost extrem de aprinse, deși raportul final pe acest proiect va fi întocmit de Comisia pentru Muncă și Protecție Socială. Din păcate, numai o parte din amendamentele propuse de noi au fost admise, amendamente din categoria celor care rezolvă situații punctuale, nu cele care rezolvă situații general valabile în sistem.

Colegii noștri erau pregătiți să dezbată și să susțină modificările și în Comisia de Muncă, dar deputații din această structură au preferat să amâne discuțiile.

Ne întrebăm la această oră dacă amânarea a fost determinată de faptul că atât Federația SANITAS cât și alte organizații interesate de modificarea acestui act normativ se aflau acolo și depuseseră materiale ample care demonstrau inechitățile create de Legea-cadru nr. 153/2017 și solicitau imperativ luarea unor decizii reparatorii în cel mai scurt timp.

Atragem atenția tuturor factorilor responsabili că membrii noștri de sindicat așteaptă încă să vadă pe fluturașii de salariu îndeplinirea promisiunilor alianței aflate la guvernare, acelea că, niciun salariat bugetar nu va avea pierderi la venitul net, ba mai mult, în sănătate, toată lumea va beneficia de creșteri ale veniturilor.

Federația SANITAS solicită în mod expres prorogarea termenului de aplicare a noului Regulament de sporuri până la 1 ianuarie 2019, considerând că o altă abordare ar putea duce la perturbarea întregului sistem.

În caz contrar, ne vom vedea nevoiți să asistăm cu toții la escaladarea tensiunilor și la izbucnirea unor focare de nemulțumire ce se pot extinde necontrolat în întreg sistemul sanitar și cel de asistență socială.

Biroul Operativ al Federației SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.