Având în vedere prevederile art. 32 din Decretul 195/2020, privind instituirea stării de urgență, coroborat cu art. 3 din Legea 19/2020, privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, am trimis solicitări scrise conducerilor unităților sanitare din județ, să procedeze la punerea în aplicare întocmai a prevederilor legale, în sensul acordării personalului din unitățile sanitare publice, o majorare a salariului cu 75% din salariul corespunzător stabilit prin contractul de muncă, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie pe perioada stării de urgență, (în conformitate cu Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 este de 5.429 lei)

Din perpectiva eligibilității în vederea primirii acestui beneficiază de acest drept parinții care:

–  au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ.

– celălalt părinte nu beneficiază de zile libere pentru supravegherea copilului prevăzute de Legea 19/2020

            Salariații aflați în această situație trebuie să depună la angajator:

cerere prin care solicită acordarea dreptului

declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere plătite sau majorare salarială (în cazul familiei monoparentale nu se mai cere declarația celuilalt părinte)

actele doveditoare a relației copil – părinți (certificat de naștere copil, certificat de căsătorie)

Legislație

Decretul 195/2020

Art. 32

(1) Pe perioada stării de urgență, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică (…….) personalului din unitățile sanitare publice (…….)

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.

Legii nr. 19/2020

Art. 1. – (1) Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși, (….)

 (2)      Prevederile alin. (1) se aplică părinților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a)         au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau au copii cu dizabilități cu vârstă de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ;

b)         locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

(3)       Este asimilată părintelui, în sensul prevederilor alin. (1) și (2), persoana singură din familia monoparentală, astfel cum este definită de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv reprezentantul legal al copilului, precum și persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de copil.

Art. 2. – (1) Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinți, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul în perioada prevăzută la art. 1 alin. (4).

(2)       Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi.

(3)       Prevederile alin. (2) nu se aplică persoanei singure din familia monoparentală.

Art. 3. – (1) Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Biroul Executiv al Sindicatului Sanitas Constanța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *