Astăzi, 18 mai 2016, a avut loc şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS din România. Punctul principal al Ordinii de zi a fost analiza proiectului de ordonanţă de urgenţă prezentat ieri de Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş-Nicolae Pîslaru.

Federaţia SANITAS consideră că acest proiect, în forma prezentată ieri, dovedeşte în sfârşit că SĂNĂTATEA este considerată domeniu prioritar pentru actuala guvernare.

Salutăm faptul că acest Guvern al României a înţeles, în al 12-lea ceas că un sistem sanitar public cu salariaţi remuneraţi corect este un sistem sanitar care poate recâştiga încrederea populaţiei într-o perioadă în care aceasta este grav afectată.

Considerăm că, desigur, proiectul de OUG este perfectibil, iar în următoarele două săptămâni Federaţia SANITAS se va asigura că documentul final va rezolva toate inechităţile din sistem şi că va fi pus în aplicare fără nicio întârziere.

La fel ca membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS, toţi membrii noştri de sindicat şi implicit toţi salariaţii din SĂNĂTATE şi ASISTENŢĂ SOCIALĂ trebuie să fie conştienţi că documentul legislativ analizat astăzi este rezultatul acţiunilor SANITAS din ultima perioadă. Am fost în stradă în fiecare zi, ne-am susţinut revendicările şi nu am lăsat garda jos nicio secundă.

Am negociat la toate nivelurile şi am intrat pe geam atunci când păream a fi daţi afară pe uşă.
Am folosit toate pârghiile la îndemână şi iată că astăzi constatăm că miniştrii, atât al sănătăţii cât şi al muncii, declară în mod public că SANITAS este Federaţia care a făcut posibilă această OUG în forma actuală.

Federaţia SANITAS din România îşi asigură membrii de sindicat că nu se va opri aici, că aceasta este doar o etapă în rezolvarea tuturor revendicărilor noastre!

#sanitasconstanta