Federația SANITAS din România a decis să răspundă cu proteste la nepăsarea guvernanților

0
1576

Consiliul Național al Federației Sanitas din România a decis astăzi, 14 septembrie, programul acțiunilor de protest pentru perioada următoare, ca răspuns la tergiversările practicate de guvernanți față de problemele cu care se confruntă Sănătatea și Asistența socială din România.

În perioada 15 – 30 septembrie, toate organizațiile membre ale Federației SANITAS vor înainta memorii instituțiilor administrației publice centrale și locale, dar și instituțiilor internaționale, în care vor arăta care sunt principalele probleme ce împiedică funcționarea normală a sistemului de sănătate și asistență socială din România, precum și tratamentul inegal, discriminatoriu pe care l-au instituit actualii guvernanți în ceea ce privește salarizarea personalului din aceste domenii.

În acelaşi timp, vom pune la dispoziţia membrilor noştri de sindicat o petiţie on-line care să ne ofere o imagine măsurabilă a gradului de nemulţumire din sistem.
În zilele de 2, 4, și 6 octombrie, membrii SANITAS vor picheta ministerele răspunzătoare de inechitățile, omisiunile și discriminările Legii-cadru 153/2017 a salarizării bugetare – Ministerul Muncii, al Sănătății și al Finanțelor. În 19 octombrie, seria protestelor SANITAS va continua cu organizarea unui miting și a unui marș, urmând ca, ulterior, Consiliul Național să decidă asupra datei la care vom declanșa greva generală în sistemul sanitar.

Principalele revendicări ale Federației SANITAS din România sunt:
1. Eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice care, dacă va fi aplicat, va duce la scăderea veniturilor actuale ale angajaților.
2. Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă întregului personal din sănătate și asistență socială, inclusiv personalului tehnic și administrativ.
3. Aplicarea integrală a creșterilor salariale pentru TOȚI angajații din sănătate și asistență socială, începând cu 1 martie 2018.
4. Renunțarea la transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creșterii salariale de 25% prevazută de lege.
5. Acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018.

Aceste solicitări au fost prezentate în repetate rânduri miniștrilor de resort și altor reprezentanți ai instituțiilor administrației publice centrale, însă fără niciun rezultat.

În condițiile în care, de luni de zile, guvernanții au mimat interesul și au continuat să acționeze în defavoarea angajaților din Sănătate și Asistență socială, ultima soluție rămasă Federației este declanșarea programului de proteste.

Descarca PDF – Comunicat de presa Sanitas / 14 septembrie 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.