Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite angajaților din Sănătate şi Asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de la începutul pandemiei.

În aceste condiţii, Consiliul Național al Federației SANITAS întrunit astăzi, 20 decembrie 2021 a analizat situaţia creată de apariţia O.U.G. nr. 130/2021 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări:

  1. Majorarea salariilor de bază prevăzute de Legea 153/2017 pentru întreg personalul din sănătate și asistență socială (inclusiv pentru personalul TESA)
  2. Stabilirea sporurilor prin raportare la salariul de bază aflat în plată;

Acţiunile organizate la nivel județean de Sindicatul SANITAS Constanța în perioada următoare sunt:

  1. 22 decembrie declanșarea grevei japoneze pe termen nelimitat;
  2. 22 decembrie convocarea Comisiei de Dialog Social de la nivelul Instituției Prefectului Județului Constanța
  3. 23 decembrie pichetare Guvernul României.

          În funcţie de rezultatul acţiunilor vom continua să organizăm forme de protest legale, în această perioadă, pentru susţinerea şi soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat.  

Biroul executiv al Sindicatului Sanitas Constanța
Împreună suntem mai puternici !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *