Avertisment! Guvernul României nu își respectă angajamentele!

0
782

Proiectul de O.U.G. aflat astăzi pe masa Consiliului Economic şi Social blochează evoluția legală a veniturilor din sistemul sanitar și cel de asistență socială!

Astfel, art. 34 al proiectului de act normativ aduce o nouă discriminare pentru colegii care deja au fost nedreptățiți prin neacordarea creșterilor salariale la nivelul anului 2022. Blocarea cuantumului sporurilor la nivelul lunii decembrie 2018 înseamnă o nouă amăgire, mai ales pentru salariații care vor beneficia de creșterea cu 25% din diferența dintre salariul de bază actual și cel din 2022, începând cu 1 ianuarie 2019!
De asemenea, pentru lucrătorii din unitățile de asistență socială cărora nu li s-au putut acorda sporurile în 2018, dar care aveau speranțe justificate pentru acordarea acestora începând cu 1 ianuarie 2019, acest act normativ desființează orice posibilitate legală de intrare în normalitate.

În același timp, documentul în discuție nu permite raportarea sporurilor pentru condiții de muncă la salariul din 1 ianuarie 2019 (salariul majorat conform Legii 153/2017), fapt care este inacceptabil din punctul nostru de vedere și creează premisele unui nou conflict de muncă în sistemul sanitar și cel de asistență socială.

Federația SANITAS din România atrage atenția, în aceste condiții, că adoptarea acestei Ordonanțe de Urgență fără consultarea partenerilor sociali și cu o celeritate care ridică mari semne de întrebare, ne obligă să demarăm toate procedurile legale prin care să protejăm și să obținem drepturile legitime ale membrilor noștri de sindicat.

Menționăm că deschiderea noastră la consultări și negociere a fost și va fi mereu declarată și respectată, însă nu vom mai permite ca buna noastră credință să fie răsplătită cu aroganță, desconsiderare și dezinteres față de salariații din sistemul sanitar și cel de asistență socială, motiv pentru care astăzi, 19 decembrie 2018, am suspendat ședința de negociere a CCM la nivel de sector sanitar până la clarificarea situației create de proiectul de OUG.

Biroul Operativ al Federaţiei SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *