Principala preocupare a Federației SANITAS rămâne modificarea OUG 114 care îngheață veniturile salariaților

0
602

Întâlnirea de marți, 8 ianuarie, dintre reprezentanții Federației SANITAS și cei ai Ministerului Sănătății a avut ca subiect central conținutul O.U.G. nr. 114/2018 care continuă seria de discriminări în ceea ce privește veniturile diferitelor categorii de angajați.

Îngheţarea sporurilor la nivelul aflat în plată la 31.12.2018 spulberă orice speranţă de creştere a veniturilor pentru personalul din sănătate care nu a beneficiat de creșteri salariale pe parcursul anului 2018.

În plus, rămân nesoluţionate revendicările anterioare ale SANITAS precum: plata corectă a orelor lucrate în zile nelucrătoare, creșteri salariale echitabile pentru TOATE categoriile de angajați, acordarea adecvată a sporurilor pentru personalul ce îşi desfăşoară activitatea în unităţile cu grad mare de complexitate.

Ministerul Sănătăţii nu a identificat încă soluţii reale pentru ieşirea din actualul blocaj. Mai mult, autoritățile demonstrează o atitudine tot mai clară de refuz a unui dialog social constructiv, astfel că reprezentanții SANITAS au părăsit masa negocierilor Contractului Colectiv de Muncă încă de la finele lunii decembrie.

În aceste condiții, fiind tot mai evidente escaladarea conflictului şi apropierea momentului în care vom fi nevoiți să recurgem la mijloace sindicale de presiune, SANITAS reiterează faptul că nu este și nu va fi niciodată de acord cu:
1. Transferarea atenției opiniei publice de la subiectul ”salarizare corectă și echitabilă” către oricare altul;
2. Stigmatizarea generalizată a profesioniștilor din sistem. Dacă Ministerul Sănătății, C.N.A.S. sau oricare alte instituții abilitate au ajuns la concluzia că fenomenul ”plăților informale” trebuie stopat, autoritățile au instrumente și modalități legale de intervenție pentru limitarea lui.
3. Perpetuarea unui sistem de reglementări în Sănătate și Asistență socială care nu face decât să îndepărteze profesioniștii și să scadă calitatea serviciilor oferite populației.
4. Practica guvernanților de a transfera asupra sindicatelor vina pentru neputința de a gestiona corect sistemul public de sănătate și asistență socială, inclusiv a resurselor financiare alocate acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *