În conformitate cu Statutul Sindicatului Sanitas Constanța şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al filialelor Sindicatului Sanitas Constanţa, vă informăm că Adunarea Generală de alegeri a membrilor Comitetului Executiv al filialei Sanitas SCJU ,,Sfântul Apostol Andrei” Constanţa va avea loc în 18.09.2021, între orele 10.00 – 12.00, la sala de sedințe nr.1 a SCJU ,, Sfântul Apostol Andrei” Constanța.

Rugăm liderii de nuclee să desemneze reprezentanţii pentru Adunarea Generală de alegeri la nivelul filialei Sanitas SCJU ,,Sfântul Apostol Andrei” Constanţa în perioada 08.09.2021 – 14.09.2021. Listele cu reprezentanții nucleelor vor fi depuse la secretariatul Sindicatului Sanitas Constanța în intervalul orar 10.00 – 14.00 în zilele lucrătoare. Norma de reprezentare este de 1 reprezentant la 30 membri de sindicat. Liderul de nucleu face parte din delegaţie și este inclus în normă.
Candidaturile se pot depune pentru următoarele funcții eligibile:

  • Președinte,
  • Vicepreședinte,
  • Secretar

Formularul de depunere a candidaturii va fi pus la dispoziţia solicitanților de către secretariatul sindicatului. Candidaturile completate olograf și sub semnătură originală se depun exclusiv în format fizic, la sediul Sindicatului Sanitas Constanța în perioada 08.09.2021 – 14.09.2021, în intervalul orar 10.00 – 14.00.

Menţionăm că sindicatul va pune la dispozitie măşti, dezinfectant, pix. Pe toata durata sedinței se vor respecta condițiile igienico sanitare și de restricții impuse de legislație pentru starea de alertă.

                                                                           Preşedinte,
Filiala SANITAS SCJU ”Sfantul Apostol Andrei” Constanţa
Caraivan Violeta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *