Personalul medico – sanitar reprezintă o resursă de maximă importanță în lupta pe care întreaga societate o poartă în această perioadă în combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 și de aceea trebuie făcute toate eforturile pentru sprijinirea și protejarea cadrelor medicale.
Algoritmul de testare pentru COVID-19, internare și externare a fost actualizat ieri, 27/03/2020 și constatăm cu uimire că, în continuare, testarea COVID 19 se face doar la personalul medico-sanitar simptomatic.
În Coreea de Sud, în schimb, în focarele iniţiale de SARS-CoV-2, numărul noilor infectaţi cu coronavirus scade vizibil și asta pentru că toţi cei care au avut contact cu o persoană testată pozitiv sunt testaţi la rândul lor, fie că prezintă sau nu simptome. Coreea de Sud a testat, prin comparaţie la nivel global, cei mai mulţi oameni, raportat la numărul de locuitori.
„Coreea de Sud nu a înregistrat niciun caz de infectare în rândul personalului medical ca urmare a lecţiilor învăţate în 2015, când Coreea de Sud a fost afectată de sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).
Autorităţile şi instituţiille medicale din Coreea de Sud au reuşit să controleze eficient pe teritoriul ţării criza sanitară cu care se confruntă omenirea acum. Este de interes, mai mult decât oricând, să vedem care a fost strategia care a adus rezultate într-un timp atât de scurt.
Lecții învățate de Coreea de Sud în urma epidemiei de MERS-CoV din 2015:
- Un singur caz ratat poate declanșa un focar imens, care se poate răspândi la nivel național
- Prima linie de apărare nu este scanerul termic din aeroport. Este vorba de întregul personal medical din clinici/spitale.
- Datorită deteriorării bruște stării de sănătate a pneumoniei infecţioase acute severe în jurul zilei de 7 a bolii, pacienții se pot prezenta la secţia de primiri urgenţe sau pot fi internați în secția de terapie intensivă, conducând la infectarea personalului medical care nu poartă echipament individual de protecţie adecvat şi a altor pacienţi.
- Se pot produce evenimente epidemiologice grave care să conducă la închiderea unor secţii, în special a celor de primiri urgenţe, sau la închiderea întregului spital.
- Pacienții pot transmite MERS-CoV cu două zile înainte de debutul simptomelor. Depistarea și izolarea timpurie sunt de importanță critică.
- Este necesară o strategie agresivă pentru carantină, mai ales atunci când un număr mare de persoane sunt expuse în sistemul de servicii medicale.
- Impactul socioeconomic este imens. MERS a „costat” Coreea de Sud 8,5 miliarde de dolari americani.” Sursa: Fundația Baylor Marea Neagră https://www.baylor.ro/pentru-profesionisti/de-ce-este-importanta-lectia-coreei-de-sud-pentru-cadrele-medicale
Observăm cu îngrijorare că, în România, numărul personalului medico-sanitar infectat cu noul coronavirus crește exponențial de la o zi la alta. Dacă nu sunt luate măsuri urgente de testare și asigurare a echipamentelor de protecție, nu o să mai aibă cine să trateze pacienții, în momentele cele mai grele.
În joc este viața celor care se află în prima linie a acestei lupte, a pacienților dar și a familiilor acestora.
Biroul Executiv al Sindicatului Sanitas Constanța