Cine sunt moașele?…. Încă de la începutul istoriei omenirii, femeile au ajutat alte femei în perioada maternității. Moașele înfiripă miracolul vieții pe pământ. Sunt furnizori primari de servicii de sănătate. Au variate roluri din punct de vedere medical, obstetrical, social și educativ în acordarea necondiționată a îngrijirilor de sănătate. Realizarea obiectivelor în arta moșitului depind de competența profesională, a abilităților înnăscute și dobândite ca educator, sfătuitor sau executant specialist.
De-a lungul istoriei, moaşele au avut un loc bine determinat în legislaţia românească. Denumirea vine de la “moş – moaşă”, în limba veche însemnând bunic – bunică. Primele moaşe care au urmat un curs de instruire în ţara noastră sunt amintite în documente încă din 1541 la Braşov şi la Bistriţa – 1583. “Pravila bisericească” a lui Matei Basarab dată în 1640 sau “Cartea românească de învăţătură de la pravile împărăteşti şi de la alte judeţe” apărută în 1646, fac referiri la moşit, embriologie, avort şi pedepsirea acestuia și la protecţia copilului.
La sfârşitul secolului al XVII-lea, moaşele sunt obligate să-şi asume responsabilitatea civică a muncii lor. În 1775 apare la Cluj Liceul Regesc Medico-Chirurgical, prima unitate de instruire a moaşelor. În secolul XVIII, la Sibiu exista Institutul de Moaşe, iar în 1811 în Bucovina, la Cernăuţi, se înfiinţează prima Şcoală de Moaşe. În 1837 a fost dat în folosinţă Spitalul de Naşteri din București, iar 2 ani mai târziu, Epitropia Spitalului Pantelimon a pus bazele Institutului de Naşteri şi Şcoala de Moşit. Se publică totodată și primul manual de învăţământ românesc în domeniu, “Meşteşugul moşirii pentru învăţătura moaşelor de la Institutul Maternităţii”. După reforma din 1948, apare Şcoala de Moaşe, cu durată de trei ani. Legislaţia de pe teritoriul ţării noastre era astfel în pas cu Europa dacă amintim că legislaţiile care reglementau activitatea moaşelor apăruseră în: Austria, Norvegia şi Suedia (1801), Franţa (1803), Belgia (1813), Marea Britanie (1815) și în 1865 în Rusia, Olanda şi Prusia.
În 1958 se deschide Şcoala Tehnică Sanitară, cu o clasă de obstetrică şi ginecologie, cu durată de trei ani, la care au acces absolvenţii de liceu. În anii ‘70, durata se reduce la doi ani, ultima serie de absolvente fiind în 1978. În anii care au urmat, pregătirea a fost făcută numai prin Liceul Sanitar, care a condus, practic, la dispariţia formelor de şcolarizare specifice moaşelor. În 2001 se reia pregatirea moașelor prin forma de studii superioare în cadrul Facultăților de Medicină unde se înființează Facultatea de Moașe.
Să nu uităm că sarcina, stare normală de sănătate la care majoritatea femeilor aspiră la un moment dat, este un proces normal care dă viaţă, dar care poartă cu el riscuri serioase – de deces şi invaliditate. Decesele materne sunt rezultatul unei asistenţe medicale sub standarde şi ele pot fi prevenite. Mortalitatea maternă este unul dintre indicatorii care arată gradul de dezvoltare al unei ţări şi ilustrează statutul femeilor, accesul lor la asistenţă medicală şi competenţa sistemului medical de a răspunde fiecărui caz în parte. Afirmaţia că pe plan mondial, în fiecare an, mor peste ½ milion de femei și peste 6 milioane de nou-născuţi, iar peste 20 milioane de femei suferă minim o complicaţie legată de sarcină, nu mai uimeste pe nimeni. În România, mortalitatea maternă a scăzut constant în ultimii ani. Cu toate acestea, rata mortalităţii materne este de aproximativ patru ori mai ridicată faţă de ţările membre U.E. (raport din 2017). Stă în puterea moașelor și a medicilor de obstetrică-ginecologie pentru asigurarea unei maternităţi fără riscuri. Echipa medicală moașa – medic de obstetrică –ginecologie are o sarcină importantă în privinţa consilierii, educaţiei pentru sănătate, nu numai pentru femeie, ci și în cadrul familiei şi al comunităţii. Această muncă trebuie să presupună educaţie prenatală, pregătirea pentru rolul de părinte şi trebuie să se extindă în domeniul sănătăţii femeii, al sănătăţii sexuale, al sănătăţii reproducerii şi al planificării sarcinii.
Avem ghiduri de practică, proceduri și protocoale pe care trebuie să le urmăm și să le aplicăm la fiecare loc de muncă, astfel încat moașele să-și poată practica profesia în orice mediu, inclusiv acasa, în comunitate sau în spitale. Este resposabilitatea fiecăruia dintre noi să respectăm standardele de calitate, de competență, de parteneriat moașă – medic. Este nevoie de multă educație sanitară și clarificări în politici organizatorice, pentru a avea succes în îngrijirea maternității.
În ultimul timp se constată o lipsa acută de personal specializat, de moașe. Adresabilitatea către Facultatea de Medicină pentru secțiunea Moașe, este din ce în ce mai scăzută. Ca urmare a lipsei acute de personal specializat, de moașe, s-a ajuns la angajarea de asistenți medicali generaliști în secții de Obstetrică Ginecologie din spitale. Prin reorganizarea medicinei primare s-a înlocuit moașa cu as. comunitar în mediu rural, iar în mediu urban moașele cu studii PL care mai există, angajate de medicul de familie, își fac rar meseria și fac mai mult statistică medicală. Ca urmare calitatea actului medical de specialitate are de suferit. Moașa este instruită să acorde îngrijiri pentru sănătatea reproducerii, să recunoască complicaţii ce pot apărea atât la mamă cât şi la nou-născut, în sarcină, în travaliu şi să cunoască măsurile de urgenţă ce trebuiesc practicate până la intervenția medicului specialist în cazuri problemă.
Consider că pentru Ministerul Sănătății acest fapt ar trebui să constituie un semnal de alarmă care să conducă la o analiză atentă a situației existente în teren în această specialitate. Se impune reglementarea legislativă a statutului moașei în România prin stabilirea structurii organizatorice de personal pentru secțiile de Obstetrică Ginecologie, a blocurilor operatorii din această specialitate, stabilirea titlului oficial de calificare, a titlului oficial de profesare și a competențelor în această specialitate în funcție de studii.
Cu ceva timp în urmă am citit într-un articol: „În acest moment, opinia publică din România nu înțelege ce înseamnă o moașă adevarată. Cuvântul «moașa» este asociat fie cu moașa comunală, fără cunoștințe în domeniu, fie cu asistenta de obstetrică din maternități.”
Conform dreptului la replică: nu contează ce scrie pe diploma pe care o deții, contează modul în care practici ceea ce ai învățat și ceea ce știi. Respectul îl capeți printr-o muncă bine făcută, iar succesul îl obții în activitate prin modul în care te comporți și îți reprezinți profesia. Cuvântul moașă întruchipează totul: înțelepciune, grijă, sensibilitate, cunoștințe medicale, respect pentru profesie prin acordarea unui act medical de calitate. Întotdeauna a existat o femeie cu studii sau nu, cu mai multă sau mai puţină experienţă, mai tânără sau mai bătrână, care să ajute femeia în acel moment sublim – NAŞTEREA și care a știut să transmită mai departe secretul profesiei. Cu atat mai mult astăzi, în condițiile actualei pandemii, să lucrăm individual sau în echipă având un singur scop: calitate în îngrijirea femeii gravide, în asistență la naștere pentru a avea copii frumoși și sănătoși peste tot în lume!
As. Pr. OG.
Violeta Caraivan
Constanța 05.05.2020
Datele istorice, menționate, se regăsesc în cărți, manuale și documente de specialitate.
