Autoritățile și-au asumat prin P.N.R.R. modificarea politicii de salarizare în sectorul public și adoptarea unei noi legi a salarizării până în vara anului 2023.

Plafonarea sporurilor la maxim 20% din salariul de bază, pentru fiecare salariat, va afecta în mod special salariații din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ. În cele două sectoare sporurile pentru asigurarea continuității (spor de noapte, spor pentru sâmbete, duminici și sărbători legale) depășesc procentul de 20%, în acest procent va fi inclus și sporul de condiții de muncă, care va fi calculat în sumă fixă din salariul minim brut pe țară.

ACESTE MĂSURI VOR REDUCE CONSIDERABIL VENITURILE TUTUROR SALARIAȚILOR DIN SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ.

          În ultimii ani guvernanții au legiferat fără consultarea reală a sindicatelor, de aceea multe acte normative conțin erori, ambiguități și omisiuni, generând inechități și discriminări în rândul salariaților și nu numai. Acestea au dus inevitabil la creșterea nemulțumirilor și la iminența declanșării unor acțiuni de protest de mare amploare.

          Singura soluție viabilă, în opinia noastră, pentru împiedicarea derapajelor de orice natură o reprezintă NEGOCIEREA REALĂ ÎNTRE PARTENERII SOCIALI ca parte fundamentală a DIALOGULUI SOCIAL.

VINO LA MITINGUL DIN 15 IUNIE SĂ SOLICITĂM ÎMPREUNĂ GUVERNANȚILOR UN DIALOG REAL PENTRU VIITOAREA LEGE A SALARIZĂRII!

Împreună suntem mai puternici!
Biroul Executiv al Sindicatului Sanitas Constanța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *