Legislaţia de salarizare a personalului bugetar din unităţile sanitare şi de asistenţă socială a devenit după anul 2010 extrem de stufoasă, ambiguă, lăsând loc la multe interpretări. Aveam nevoie de o lege a salarizarii unitare, dar de una clara și dreaptă, care să repare dezechilibrele. Ce am primit?
- o lege făcută pe genunchi, care nu este susținută de un studiu de impact asupra afectării veniturilor bugetarilor.
- o lege care bulversează sănătatea și asistența socială, care adâncește dezechilibrele și care dezbină echipa medicală.
- o lege cârpită cu diverse ordonante de urgență care au generat alte discriminări, mult mai grave
Ignorand în totalitate amendamentele propuse de către Federatia Sanitas, amendamente prin care se încearcă eliminarea inechitaților și îndreptarea unor greșeli ale legii, Guvernul României a emis la sfârșit de an OUG 114/29.12.2018. Această ordonanță aduce reglementări care demonstrează încă o dată că actuala guvernare tratează cu superficialitate Sănătatea și Asistența socială, deși se laudă ori de câte ori are ocazia că le consideră ”prioritate națională”!
Principalele efectele negative ale acestei ordonanțe:
Înghețarea sporurilor la nivelul lunii decembrie 2018.
- toți angajații din sănătate și asistență socială vor fi afectați de acestă masură deoarece sporul pentru activitatea prestată în ture și sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează și sporul aferent activităţii prestate în linia de gardă se raportează la salariul din ianuarie 2018 și nu la salariul de bază cum ar fi firesc;
- asistentele, medicii și ambulanțierii vor avea sporul pentru condiții de muncă raportat la salariul de bază, adică cel din 2022, iar celelalte categorii profesionale care nu au beneficiat de majorarea salariului de la 01 martie 2018 vor avea sporul pentru condiții de muncă raportat la salariul din ianuarie 2018
Impozitarea indemnizației de hrană cu 41,5 %
Această masură diminuează foarte veniturile angajaților din sistemul sanitar, mai ales pentru cei care nu au beneficiat de majorare reală în 2018. Reamintim că indemnizaţia de hrană a fost introdusă tocmai pentru a înlocui tichetele de masă, astfel încât salariaţii din sistemul sanitar să nu înregistreze pierderi de venituri.
Majorarea salariilor farmaciștilor, biologilor, chimiștilor, kinetoterapeuților, personalului TESA, infirmierelor, brancardierilor, registratorilor medicali, îngrijitoarelor, muncitorilor etc. este nesemnificativă deoarece măsura transferului cotelor de contribuții la asigurările sociale și de sănatate de la angajator la angajat topește efectiv orice majorare salarială acordată bugetarilor.
SANITAS Constanța atrage atenţia Guvernului României că prevederile acestei ordonanțe creează o tensiune socială enormă, duce inevitabil la reluarea protestelor și la erodarea continuă a încrederii în această reformă salarială care sperăm că a fost gândită să aducă stabilitatea în sistemul sanitar românesc.
Am obosit să credem în buna-credinţă şi în onestitatea guvernanţilor şi suntem pregătiţi să trecem la acţiune, să ne apărăm şi să ne revendicăm drepturile.
Îi asigurăm pe salariaţii din sistemul sanitar şi sistemul de asistenţă socială că soluţionarea revendicărilor SANITAS este prioritară pentru noi.
Atașăm link-ul OUG-114/dec 2018 și tabelele cu simulările majorărilor salariale de la 1 ianuarie 2019 pentru unitățile sanitare clinice și UPU-SMURD/ATI.
Lucrăm la același model de prezentare tabelară și pentru salarizarea din unitățile sanitare neclinice, asistența socială și TESA.