Având în vedere prevederile Legii 250/2016, art. 14: ,,După articolul I se introduc două noi articole, articolele I1 şi I2, cu următorul cuprins:

    „Art. 11. – Până la data de 31 decembrie 2016, Guvernul aprobă prin hotărâre, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară – administraţie, sănătate, învăţământ, justiţie, cultură, diplomaţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, şi cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al Ministerului Finanţelor Publice, regulamentul privind locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia, prevăzut la art. 21 din Legea- cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare.” și faptul că în acest moment la ministere se lucrează la propunerile privind aprobarea regulamentului de sporuri, vă adresez rugămintea ca până duminică 15.01.2017, ora 12.00, să trimiteţi, în format electronic pe adresa de email sanitasconstanta@gmail.com, propunerile dumneavoastră cu locurile de muncă şi categoriile de personal omise la sporuri în Ordinul M.S. 721/2005 și Ordinul M.S. 547/2010 şi care se pot încadra în condiţiile stabilite de anexa III din Legea 284/2010.

Aştept aceste materiale până la data mai sus precizată pentru întocmirea unei adrese ce va fi transmisă Federaţiei Sanitas luni 16.01.2017 în vederea înaintării şi susţinerii acestor propuneri la Ministerele de resort (Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale).

În ataşament vă trimitem Anexa III din Legea 284/2016, Ordinul M.S. 721/2005 și Ordinul M.S. 547/2010 pentru consultare.

Cu deosebită consideraţie,

Preşedinte,

Manea Nicolae

 

Legea 284 DIN 2010 ANEXA III SANATATE

ORDIN MS 547 DIN 2010

ORDIN MS 721 DIN 2005

Adresa catre liderii de filiale sanitas sporuri 13.01.2017